Aglomeraţie mare la Serviciul paşpoarte
·
În
luna august, în program prelungit, la ghişee preluate au fost până la 359 de
cereri pe zi, orarul revenind la normal de pe 1 septembrie.
Începând luni, programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi
Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava revine
la normal, anunţă prefectul de Suceava, Florin Sinescu. Astfel, în zilele de
luni, marţi, joi şi vineri doritorii se vor putea prezenta la ghişee între orele
08.30-16.30, iar miercuri, de la 8.30-18.30. La punctul mobil din Rădăuţi,
Serviciul va fi deschis în ziua de marţi, în intervalul orar 09.00-15.00. „Începând
de luni, 1 septembrie, programul la ghişeul
Serviciului Public Comunitar
pentru Eliberarea şi Evidenţa
Paşapoartelor Simple Suceava va
reveni la normal. În luna august, prin prelungirea programului de lucru, am
dorit să venim în sprijinul cetăţenilor, pentru a se evita aglomeraţia, a se
asigura servicii civilizate şi a soluţiona cu operativitate cererile”,
a declarat Florin Sinescu, adăugând că toate solicitările au
fost soluţionate cu încadrarea în prevederile legale privind libera circulaţie
a persoanelor. Reamintim
că, în perioada 4-28 august, programul SPCEEPS Suceava a fost
prelungit ca urmare solicitărilor numeroase, eliberate fiind de 4.329
paşapoarte, dintre care 2.057 de paşapoarte simple temporare şi 2.272
paşapoarte simple electronice. În consecinţă, în intervalul la care ne referim,
zilnic, la ghişeele Serviciului, preluate au fost între 287 şi 359 de cereri. Tot în această perioadă s-au eliberat 167
adeverinţe privind limitarea exercitării
dreptului la libera circulaţie. Prin punctul de lucru mobil Rădăuţi,
s-au preluat 233 cereri pentru paşapoarte simple electronice, eliberându-se 302
paşapoarte electronice. Pe de altă parte, verificate şi soluţionate au fost 80
de cereri privind restabilirea domiciliului în România. În primele 8 luni ale
anului 2014, la SPCEEPS Suceava s-au emis 20.011 paşapoarte, dintre care 8.745
de paşapoarte simple temporare şi 11.266 paşapoarte simple electronice. Din
totalul solicitărilor înregistrate de la începutul acestui an, soluţionate au
fost şi 3.640 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice preluate
prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.