Comerţul şi industria,
cele mai amendate pe linie de protecţia muncii
·
Urmează, în ordine descrescătoare, agenţii economici din
transporturi şi minerit, pe ultimul loc plasându-se angajatorii din agricultură.
În prima jumătate a acestui an, lucrătorii Serviciului „Sănătate şi
securitate în muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au verificat nu mai puţin de 685 de agenţi
economici, pentru care s-au întocmit 753 de procese verbale de control. Inspectorul
şef Romeo Butnariu informează că operatorilor economici surprinşi că au
încălcat prevederile legale în vigoare li s-au aplicat 898 de sancţiuni
contravenţionale, totalul amenzilor cu
care s-au ales contravenienţii cu pricina atingând 132.000 de lei. Cele mai
multe sancţiuni, respectiv 805, i-au vizat pe agenţii economici din comerţ,
industrie şi alte domenii, urmând în ordine descrescătoare, cei din
transporturi, cu 37 de amenzi şi minerit, cu 19, în timp ce pe ultimul loc se
situează angajatorii din agricultură, cu 5 amenzi „În vederea remedierii
neconformităţilor constatate în timpul controalelor, inspectorii de muncă pot
recurge la indicarea de măsuri cu
termene precise de remediere a deficienţelor, cât şi la aplicarea de sancţiuni
contravenţionale principale, precum avertismentul şi amenda contravenţională,
sau sancţiuni complementare, ca anularea sau retragerea autorizaţiei de
funcţionare, sistarea activităţii şi scoaterea din funcţiune a instalaţiei,
atunci când se constată o stare iminentă de pericol”, arată şeful ITM. Romeo Butnariu a mai precizat că ITM poate
sesiza organele de urmărire penală cu privire la cazurile prevăzute de lege ca
fiind infracţiuni, dar şi Oficiul Registrului Comerţului, cu cereri de radiere
a agenţilor economici vinovaţi de săvârşirea de abateri grave şi repetate de la
legislaţia privind relaţiile de muncă şi normele de sănătate şi securitate în
muncă.