În primele 6 luni,
Metrologii suceveni, venituri
în creştere cu aproape 28 la sută
Serviciul Judeţean de Metrologie
Legală Suceava trece printr-o perioadă mai fastă. Cel puţin aşa lasă de înţeles
şeful structurii sucevene, Vasile Chirileasa, potrivit căruia rezultatele
obţinute în primul semestru din 2014 sunt superioare celor din intervalul
omolog al anului precedent. Şeful SJML Suceava relevă că, în primele 6 luni ale
acestui an, realizările Serviciului au fost de 5,29 de milioane lei, în
creştere cu 27,9% faţă de perioada similară a lui 2013. Veniturile metrologilor suceveni au provenit din
activităţile de etalonări-verificări metrologice; autorizări-atestări pentru supraveghere
metrologică; inspecţii şi testări inopinate; controale prin măsurare la
produselor preambalate, precum şi din activitatea de verificare tehnică a
mijloacelor pentru jocuri de noroc. „Solicitările pentru servicii
metrologice şi tehnice sunt de la operatori economici şi persoane fizice din
domeniul tranzacţiilor comerciale, reparaţiilor auto, utilităţilor publice,
jocurilor de noroc şi divertisment”, declară Vasile Chirileasa.
Serviciul Judeţean de Metrologie
Legală Suceava funcţionează în subordinea Direcţiei Regionale de Metrologie
Legală(DRML), iar la această dată are 9 lucrători. Conform celor spuse de
Vasile Chirileasa, SJML are ca obiective asigurarea căilor de realizare a
uniformităţii măsurărilor, exactităţii şi compatibilităţii măsurărilor, precum
şi a corelării măsurărilor cu etaloanele acceptate ca referinţă.