În luna iunie,
Locul al şaptelea în ţară, la capital străin subscris,
ocupat de judeţul Suceava
·
Aportul
noilor firme cu capital extern însumează 75.900 de lei, respectiv echivalentul
a 23.424 de dolari sau 17.265,8 de euro.
Judeţul Suceava ocupă poziţii satisfăcătoare în
clasamentul privind societăţile cu capital străin constituite în acest an.
Astfel, în luna iunie a anului 2014, în judeţ au fost înmatriculate 6 societăţi
comerciale cu participare străină la capitalul social subscris. Conform
recentelor informaţii oferite publicităţii de Direcţia Judeţeană de Satistică, care
au ca sursă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, valoarea aportului
total în monedă naţională a fost, în luna amintită, de 75.900 de lei, respectiv
echivalentul a 23.424 de dolari sau 17.265,8 de euro. În funcţie de numărul
societăţilor înmatriculate în iunie 2014, judeţul Suceava ocupă locul 17 în
ţară, în ordine descrescătoare. Suceava se află, de asemenea, pe poziţia a 7-a
după mărimea capitalului social exprimat în valută. Potrivit Buletinului
statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică, în intervalul 1 ianurie-30
iunie 2014, în judeţul Suceava s-au înregistrat 31 de firme cu capital social
subscris străin, acesta din urmă însumând 84.500 de lei, adică 26.062,6 de dolari sau 19.180 de euro.