Noua alianţă PNL-PDL a
blocat şedinţa Consiliului Local în care urma să se hotărască soarta termoficării
·
„Au fost ceva divergenţe, fiind vorba despre o foarte
importantă decizie de luat”, a
precizat Lucian Harşovschi, liderul consilierilor PDL.
·
„Este o şedinţă foarte importantă, un subiect foarte
important, care solicită foarte multe discuţii”, a declarat viceprimarul Ovidiu
Doroftei, consilieri PNL.
Aproape 30 de minute s-au lăsat
aşteptaţi ieri, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Suceava, aleşii
PDL şi PNL, respectiv ai noii Alianţe Creştin Liberale. Aceasta din urmă deţine,
acum, majoritatea în deliberativul local, fiecare dintre cele două partide având
10, respectiv, câte 6 reprezentanţi. I-au aşteptat pe consilierii ACL atât
colegii lor din PSD, primarul Ion Lungu - întors din concediu special pentru
şedinţă -, şefi ai compartimentelor executivului local, administratorul special
la Termica, Ovidiu Dumitrescu, reprezentantul administratorului judiciar al
societăţii, Teodor Matei, directorul general al Bioenergy, Vasile Ilie, precum
şi reprezentanţi ai sindicaliştilor. Pe ordinea de zi figura un singur punct, respectiv cel privind aprobarea
continuării procedurii de negociere în vederea delegării prin concesionare a
gestionării serviciului public de
transport, distribuire şi furnizare a agentului termic produs în sistem
centralizat, un subiect fierbinte, mai ales că tergiversarea luării unei
hotărâri pune sub semnul întrebării asigurarea încălzirii apartamentelor
sucevenilor în iarna care vine. După două etape de licitaţie, la care nu s-au
prezentat minim 3 ofertanţi, la cea de a treia etapă, respectiv cea de negociere directă, invitate
au fost doar societăţile comerciale Termica Suceavaşi Thermonet Suceava, primul
dintre ofertanţi, adică actualul prestator,
fiind declarat neelegibil.
Plicul cu oferta Thermonet nu a
fost deschis, aşa cum ar fi trebuit, întrucât, printr-o adresă, Autoritatea
Naţională pentru Reglementarea Serviciilor Comunale(ANRSC) - dată fiind
aprobarea planului de reorganizare a societăţii comerciale Termica -, recomanda
suspendarea procesului de delegare a gestiunii, până la definitivarea
procesului de reorganizare a firmei în cauză. Ieri, plenul Consiliului Local
trebuia să hotărască suspendarea procedurii de delegare a gestiunii serviciului
de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic ori continuarea
parcursului legal, prin deschiderea plicului cu oferta Thermonet Suceava şi,
mai apoi, cu derularea negocierilor.
·
Pentru declanşarea dezbaterilor era necesară o prezenţă
de jumătate plus unul din total, adică a minim 12 consilieri, or în sală s-au
adunat doar 8 aleşi municipali.
Totuşi, din cei 6 aleşi ai PNL
s-a prezentat în sala de şedinţe, vrând-nevrând, preşedintele de şedinţă,
viceprimarul Ovidiu Doroftei, cât şi consilierul local Vasile Mocanu,
simpatizant al Partidului Liberal Reformator, al lui Călin Popescu Tăriceanu. „Este
o şedinţă foarte importantă, un subiect foarte important, care solicită foarte
multe discuţii. Acesta este şi motivul pentru care unii dintre noi au întârziat
şi, întrucât nu întrunim cvorumul necesar, propun să ne întâlnim luni la ora
10.00, într-o şedinţă extraordinară, pentru a relua discuţiile pe acest
subiect”, a precizat Ovidiu Doroftei.
Secretarul municipiului a arătat
că în cazul în care numărul minim de consilieri necesar pentru aprobarea sau
respingerea unei hotărâri nu se întruneşte, discuţiile se amână până se
realizează cvorumul prevăzut de lege.
„În momentul în care nu se întruneşte cvorumul, proiectul de hotărâre supus
dezbaterii se amână până la următoarea şedinţă în care se întruneşte cvorumul”,
a pus în vedere, Ioan Ciutac.
Reprezentatul celor 10 consilieri
ai PDL a fost Lucian Harşovschi, care a scuzat absenţa colegilor săi de partid
prin aceea că aceştia nu au avut la dispoziţie toate datele necesare pentru a
se pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză. „Până atunci(luni 18 august
n.a.), vom avea toate datele, pentru că au fost ceva divergenţe, fiind vorba
despre o foarte importantă decizie de luat”, a precizat Lucian Harşovschi.
Consiliul Local are 23 de membri,
de la PSD luând parte la şedinţă 4
consilieri, în sală fiind prezent alesul PPDD, Adrian Arămescu. Pentru
declanşarea dezbaterilor era necesară o prezenţă de jumătate plus unul din
total, adică a minim 12 consilieri, or în sală s-au adunat doar 8 aleşi
municipali.