27 aprilie 2014

Ultima şansă de autorizare a asociaţiilor de crescători care vor da adeverinţe pentru prime la animale
Marţi este ultima zi în care organizaţiile sau asociaţiile crescătorilor de animale pot depune dosarele de autorizare care să le permită să elibereze adeverinţe fermierilor solicitanţi de ajutoarelor naţionale tranzitorii(ANT) în sectorul zootehnic, anunţă Eugen Mogoş, directorul executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava. Şeful APIA arată că criteriile de eligibilitate şi modelul de cerere pentru speciile bovine şi ovine/caprine, cât şi în cazul ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne din zonele defavorizate sunt reglementate prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale  nr.  573 din  17 aprilie 2014. Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul schemei decuplată de producţie în sectorul lapte şi în sectorul carne, documentaţia înaintată la APIA de către fermieri trebuie să includă adeverinţa prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului în cazul în care acesta deţinea un efectiv de maxim 19 capete vaci în exploataţie la data de 28 februarie 2014. La fel, sunt obligaţi să aducă adeverinţă producătorii agricoli din exploataţiile nou-înfiinţate în perioada 1 februarie 2013-17 aprilie 2014, înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2013-2014 şi care deţin cel mult 19 capete vaci la data depunerii cererilor. Adeverinţa trebuie obligatoriu eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită şi cu reprezentare naţională sau de către o asociaţie a crescătorilor de bovine afiliată la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentare naţională. Prin urmare toţi reprezentanţii organizaţiilor sau asociaţiilor care îndeplinesc condiţiile şi doresc să elibereze adeverinţe să depună documentele necesare în termenul legal, mai au la dispoziţie doar 2 zile. „După expirarea termenelor de 7 zile de la data publicării actului normativ, APIA afişează, pe site-ul propriu, lista cu organizaţiile crescătorilor de bovine cu reprezentare naţională şi asociaţiile crescătorilor de bovine legal constituite afiliate la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentare naţională şi cu asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite care pot elibera adeverinţele necesare”, a declarat directorul executiv al APAI Suceava, Eugen Mogoş.