Primăria Suceava, reduceri de 1
milion de lei pentru plata anticipată a impozitelor şi taxelor locale
·
Creşteri la plată s-au înregistrat la taxele pe mijloace
de transport, în cazul cărora, în 2014 a operat pentru prima dată deducerea de
10% pentru plata anticipată integrală până la 31 martie.
Primăria municipiului Suceava şi-a bătut recordul
încasările din amenzi. Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de
presă, că în primul trimestru al anului 2014, acestea, în sumă de 845.275 de lei, au fost mai mari cu 49,45%
faţă de trimestrul întâi al anului trecut. Lungu susţine că trendul ascendent
este urmare a activităţii Serviciului de executări silite care, încă de anul
trecut a fost întărit cu noi inspectori. „După
cu se ştie, avem acel compartiment lărgit cu personal din cadrul Primăriei
pentru recuperarea creanţelor din amenzi penalităţii şi alte obligaţii, care a
început să-şi facă datoria”, a evidenţiat şeful administraţiei locale. Lungu
a arătat că, în primul trimestru, la bugetul local sucevean a intrat un total
de 56,4 milioane de lei, reprezentând 97,82% din încasările perioadei anului
precedent, adică mai puţin cu 2,18%. Însă, la venituri proprii, se
înregistrează o depăşirea de 2,79% faţă de 2013. Astfel, la taxele pe mijloace
de transport, în cazul cărora, în 2014 a operat pentru prima dată deducerea de
10% pentru plata anticipată integrală până la 31 martie, intrările în vistieria
comună au sporit cu 12,42%, în cazul persoanelor juridice şi cu 27,7% în cel al
persoanelor juridice.
·
Din totalul contribuabililor persoane fizice, 4,6% au
făcut plăţi electronice.
Nerealizări se înregistrează, în special, la
încasările din fonduri europene, Primăria nemaivând proiecte în faza de
rambursare, dar şi la veniturile din capital, acestea din urmă căzând drastic
în comparaţie cu 2013, când a aportul de atunci a fost urmare a vânzării, către
Adrem Invest, a unei suprafeţe de teren din prejma Termica. În evidenţa
Primăriei municipiului Suceava există 60.565 de roluri ale persoanelor fizice,
până pe 31 martie achitate fiind obligaţiile din sarcina a 39.818 de roluri,
ceea ce înseamnă 65% din total. Dintre
contribuabilii persoane fizice, 37.960 au plătit în numerar la ghişeele
executivului, 1721 la terminalele de tip POS, iar 137 cu cardul pe internet, în
concluzie, din total, 4,6% fiind plăţi electronice. Contribuabilii persoane
juridice şi-au făcut datoria doar pentru 10% din numărul de roluri de pe numele
acestora, 3,5% din plăţi fiind operate în sistem electronic. „Putem zice
că situaţia financiară la sfârşitul trimestrului întâi este una satisfăcătoare,
ţinând conta ca aşa se întâmplă în
fiecare an, ca urmare a bonificaţiilor de 10% acordate persoanelor fizice, dar
în ultimul timp şi persoanelor juridice”, reliefat ocupantul fotoliului
din Areni, menţionând că s-au dat bonificaţii în valoarea de circa 1 milion de
lei.