În primul trimestru,
La Prefectura Suceava, 137
de reclamaţii privind retrocedarea de terenuri şi imobile
Pe durata trimestrului
întâi al anului 2014, pe adresa Instituţiei Prefectului judeţului Suceava au
sosit 300 de petiţii, face public prefectul Florin Sinescu. Reprezentantul
Guvernului în teritoriu informează că 45 au ajuns la Prefectură prin
intermediul organelor administraţiei publice centrale, restul de 355 fiind
depuse direct la registratura la instituţiei. Potrivit şefului serviciilor
desconcentrate în teritoriu, dintre acestea din urmă 137 se referă la cereri de
retrocedare de terenuri şi imobile. În două cazuri s-a cerut audienţă directă
la prefect, în altele două s-a solicitat majorare sau recalculare de pensii, 7
sunt reclamaţii la adresa unor funcţionari publici, în timp ce altele 147
reprezintă cereri cu obiect divers. Într-un singur caz, la Prefectura Suceava
s-a reclamat tulburarea liniştii şi ordinii publice. Petiţiile au fost soluţionate
în termen, iar în două situaţii au fost constituite, prin ordin, comisii mixte
care au trecut la verificarea aspectelor sesizate. Astfel, prin ordinul nr. 63 din 13 martie 2014
a fost înfiinţată comisia mixtă de verificare a sesizării adresată prefectului
judeţului Suceava de către un grup de cetăţeni ai comunei Preuteşti, care vizau
o serie de nereguli la Asociaţia producătorilor agricoli „Şomuzul Mare”
Preuteşti. Verificările efectuate au condus la concluzia că nu toate aspectele
semnalate sunt reale, în baza contractului încheiat cu Primăria comunei
Preuteşti fiind executate toate lucrările pe păşunile aflate în posesia acestei
asociaţii. În plus, s-a constatat că sumele provenite din subvenţia pe păşune, fonduri
primite de la APIA, au fost cheltuite conform destinaţiei lor. Dat fiind faptul
că nu există o corelare în ceea ce priveşte numărul de animale înscrise în
registrul agricol al localităţii, cu cele aflate în evidenţa medicului
veterinar şi cele pentru care se acordă subvenţie prin APIA, s-a propus ca
evidenţa animalelor crotaliate, existentă la medicul veterinar, să fie
transmisă Primăriei comunei Preuteşti, pentru a se face verificările şi,
eventual, corecturile necesare. În cele din urmă, prin ordinul 109 din 11
aprilie 2014 s-a constituit comisia mixtă de verificare a unei sesizări adresate Prefectului judeţului
Suceava de un grup de cetăţeni din oraşul Liteni, acţiunea fiind în curs de
desfăşurare.