Peste 1.100 de preşedinţi
şi locţiitori, în secţiile de votare pentru europarlamentare
·
Pe liste sunt 1.515 de aspiranţi, dintre care 5
magistraţi, 175 jurişti şi 1.335 de persoane cu bună reputaţie, aceştia
participând la o tragere la sorţi.
Ieri, Instituţia Prefectului judeţului Suceava a finalizat listele cu
magistraţi, jurişti şi persoane cu o reputaţie bună din rândul cărora, prin
tragere la sorţi, vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor
electorale ale secţiilor de votare. Prefectul Florin Sinescu informează că pe
cele trei liste au fost înscrise 1.515 de aspiranţi, dintre care 5 magistraţi,
175 jurişti şi 1.335 de persoane cu bună reputaţie. Deoarece în judeţ, pentru
alegerile din 25 mai 201 sunt delimitate 553 de secţii de votare, numărul celor
înscrişi este suficient pentru a asigura necesarul de 1.106 persoane. Astăzi, listele
sunt transmise pentru avizare către Autoritatea Electorală Permanentă urmând ca,
până pe 10 mai 10 mai 2014, aibă loc tragerea la sorţi. Prefectul Sinescu, a avut ieri, la sediul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean, o întrevedere şefii de post, tematica
abordată fiind păstrarea ordinii publice pe toată durata campaniei electorale
care începe astăzi. Totodată a fost stabilită
repartizarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru paza celor 553
secţii. Astfel, în 269 de secţii aceasta va fi asigurată de angajaţii IPJ, 112
revin Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, 101 - Inspectoratului
Judeţean de Jandarmi, 41 - Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, iar
30 de secţii de votare sunt în sarcina Şcolii Militare de Subofiţeri de
Jandarmi Fălticeni. „Până în prezent, organizarea se desfăşoară fără
probleme, conform graficului din Programul calendaristic pentru realizarea
acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul
European în anul 2014. Organizarea
corectă este o prioritate a Instituţiei Prefectului. Jandarmii, poliţiştii,
poliţiştii de frontieră şi personalul din cadrul ISU care vor asigura, potrivit
legii, paza secţiilor de votare şi desfăşurarea în bune condiţii a întregului
proces electoral trebuie să intervină prompt în vederea sancţionării celor care
nu respectă legislaţia electorală în vigoare”, a declarat Florin
Sinescu, prefectul de Suceava.