24 aprilie 2014


Spitalul Judeţean de Urgenţă, lăsat fără aparatura medicală prevăzută în lista de investiţii din acest an   

Este vorba, printre altele, despre turnul laparoscopic, ecograful de înaltă performanţă, aparatul pentru electroencefalogramă şi electrocardiograful portabil. 
„Echipamentele medicale rămân în planul de achiziţii, pentru o eventuală rectificare bugetară”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. 
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava renunţă la o parte din aparatura medicală cu care trebuia să se doteze pe durata anului 2014, aceasta fiind scoasă de pe lista de investiţii. Este vorba despre turnul laparoscopic, ecograful de înaltă performanţă, masa post-mortem cu aspiraţie şi înălţime reglabilă, aparatul pentru electroencefalogramă, electrocardiograful portabil, precum şi de distilatorul pentru prepararea apei distilate. Lista de investiţii a fost întocmită în vederea dotării cu aparatură şi echipamente medicale a secţiei de neurologie şi laboratorului de anatomie patologică, subunităţi spitaliceşti cuprinse în lucrări de reabilitare şi modernizare. De asemenea, dotările prevăzute în acest an pentru secţiile de gastroenterologie şi ORL aveau drept scop îmbunătăţirea performanţelor ambulatoriului integrat al  Spitalul Judeţean de Urgenţă. Şeful administraţi judeţene sucevene, Cătălin Nechifor, speră ca respectivele dotări să fie reintroduse pe lista de investiţii, în eventualitatea operării unei rectificări a bugetului judeţean. „S-a procedat la modificarea listei de investiţii în funcţie de priorităţile solicitate, cu menţiunea că prevederile bugetare pe surse bugetare nu se modifică, iar echipamentele medicale înlocuite din listă rămân în planul de achiziţii, pentru o eventuală rectificare bugetară, spre a fi reintroduse în buget”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. 
Pe de altă parte, în regim de urgenţă, pe lista de investiţii au fost introduse 45 de paturi pentru secţia de neurologie şi procurarea de echipamente medicale precum cântare de organe, targă pentru decedaţi, linia endoscopică digestivă, camera video endoscopică, sursa de lumină şi cablul pentru chirurgie endoscopică etc.