07 august 2018


În 6 luni,
Peste 3.400 de suceveni au cerut carduri europene de asigurări de sănătate
·        Cardul este eliberat de CAS persoanelor asigurate în România, dar care beneficiază de şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.
În primele 6 luni ale lui 2017, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a eliberat 3.439 de carduri europene de asigurări de sănătate. Potrivit CAS, procedura are loc în baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar conform acesteia, de la 1 ianuarie 2007 persoanele asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România au dreptul - atunci când se deplasează pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene - la cardul european de asigurări sociale de sănătate. Pe de altă parte, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava face cunoscut că în primul semestru din 2018, în urma aplicării regulamentelor din domeniu ale Consiliului European, referitoare la coordonarea sistemelor de securitate, CAS a eliberat - la cererea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din statele membre ale Uniunii Europene -,  633 de formulare europene de asigurări sociale de sănătate. Nu în cele din urmă, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava continuă  acţiunea de distribuire a cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate, în intervalul 1 ianuarie-30 iunie 2018, persoanelor care le-au solicitat fiindu-le înmânate 316  de asemenea documente.