Cinci zile fără apă caldă
în municipiul Suceava
·
În
intervalul 3-7 septembrie, firma prestatoare a serviciului de alimentare cu apă
caldă şi căldură desfăşoară lucrările anuale de reparaţii.
·
În
această perioadă vor fi racordate la sistem şi cele două noi blocuri ANL de pe
Bulevardul „1 Decembrie 1918”, care vor fi date în folosinţă în toamnă.
Thermonet, prestatorul serviciului de transport,
distribuire şi furnizare a energiei termice procedează, pentru 5 zile, la revizia
anuală a sistemului. Anunţul
este făcut de directorul general Mugur Corlăţan, potrivit căruia intervenţiile
pe magistralele de transport şi reţele de distribuire şi furnizare vor avea loc
în intervalul 3-7 septembrie 2018, o perioadă în care alimentarea
cu apă caldă va fi întreruptă. Şeful Thermonet precizează că, în primul rând, lucrările
care vor fi efectuate au în vedere verificarea şi revizia convertizoarelor de
frecvenţă ale pompelor nr. 1 şi nr. 2 ale treptei I aflate în preajma fostei
Termica din Lunca Sucevei. Intervenţii se vor face la racordul punctului termic
din Piaţa agroalimentară centrală a municipiului, iar la punctul termic „Cuza
Vodă 6” urmează a fi schimbate contoarele din circuitul primar. Reparaţii vor
surveni la racordurile punctelor termice „Cuza Vodă” nr. 3, nr. 4 şi nr. 5,
respectiv pe conducta DN 250. Potrivit lui Mugur Corlăţan, supuse reviziei vor
fi schimbătoarele de căldură pentru prepararea apei calde menajere din toate
punctele termice de pe raza reşedinţei de judeţ. Firma care are în concesiune
serviciul amintit profită de perioada de sistare pentru a interveni la
introducerea alimentării cu apă caldă şi căldură a blocurilor construite pe
Bulevardul „1 Decembrie 1918”, care vor fi date în folosinţă în această toamnă.
Astfel, montare vor fi bucle de măsură şi se va face cuplarea branşamentelor celor
două blocuri la punctul termic „ANL-Metro”. În apropiere, reparaţiile vor viza şi
branşamentul Staţiuni de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă, în zona Spitalului
Vechi. Totodată, alte lucrări minore se vor desfăşura şi în alte puncte din
Suceava. „Echipele Thermonet vor fi mobilizate şi vor executa toate lucrările
pentru a reporni furnizarea apei calde menajere la termenul stabilit,
cel de 7 septembrie 2018”, a declarat Mugur Corlţan, directorul general al
Thermonet Suceava, prestatorul serviciului de transport, distribuire şi
furnizare a energiei termice.