03 august 2018

Pe fondul pestei porcine africane,
Inspectorii sanitari veterinari au sancționat transportarea animalelor fără documente de proveniență și a celor de identificare
·        Două verificări s-au desfășurat în târgul de la Vicovu de Sus, iar câte una în cele din Verești, Comănești, Moldovița, Liteni, Dolhasca, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Ițcani, amenzile date însumând 3.240 de lei.
·        În iulie, pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, controlate au fost unitățile din zonele cu aflux turistic,  în 29 de cazuri fiind aplicate sancțiuni contravenționale care au totalizat 24.040 de lei.  
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava au descins, pe durata lunii iulie 2018, 158 de unități. Potrivit dr. Dănuț Corneanu, directorul executiv al DSVSA, în vizorul controlorilor au fost luate 52 de  restaurante; 33 de magazine alimentare; 26 de pensiuni turistice; 19 laboratoare de cofetărie și de patiserie; 8 depozite alimentare; 7 abatoare, unități de procesare a cărnii și unități de procesare a laptelui, precum și 7 pizzerii și 6 hypermarketuri și supermarketuri. Verificările inspectorilor sanitari veterinari suceveni s-au lăsat cu 20 de amenzi în valoare de 18.000 de lei, dar și cu 30 de avertismente. Dr. Dănuț Corneanu precizează că respectivele controale s-au axat pe  unităţile situate, în special, în zonele de agrement și localităţile de interes turistic pentru sezonul estival, scopul fiind prevenirea toxiinfectiilor alimentare. „S-au intensificat controalele oficiale şi s-au dispus  măsuri pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, cu scopul de a proteja sănătatea consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, reliefea șeful DSVSA. Din totalul inspecțiilor, 12 controale au fost operate în echipe mixte, cu inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean, descoperite fiind abateri de la normele de igienă, precum manipularea produselor alimentare de origine animală cu încălcarea normelor de igienă, dar și nerespectarea transabilității; inexistența acțiunilor de deratizare, dezinfecție și dezinsecție; lipsa înregistrărilor; depozitarea neconformă, lipsa documentelor de proveniență și a celor de calitate a mărfurilor;  documente incomplete, cât și etichetare neconformă. Pe de altă parte, în intervalul 1-31 iulie, lucrătorii DSVSA au avut acțiuni de control preventiv în piețe și târguri de animale, ca urmare a evoluției pestei porcine africane pe teritoriul României.  Astfel, două verificări s-au desfășurat în târgul de la Vicovu de Sus, iar câte una în cele din Verești, Comănești, Moldovița, Liteni, Dolhasca, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Ițcani. Cele 5 amenzi date în urma abaterilor depistate au însumat 3.240 de lei, sancționat fiind transportarea animalelor fără documente de proveniență și a celor de identificare. Amenzilor li s-au adăugat și 3 avertismente, inspectorii sanitari veterinari controlând și 158 de unități comerciale, în 29 de cazuri fiind aplicate sancțiuni contravenționale care au totalizat 24.040 de lei. Pe lângă măsurile menționate, lucrătorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava au confiscat 41,8 kg de preparate din carne, produse lactate și conserve.