Corectitudinea cererilor de plată depuse de fermieri,
controlată la faţa locului
·
Fiecare
parcelă declarată va fi verificată sub aspectul
eligibilităţii, localizării suprafeţei, cât și al modului de utilizare
şi acoperire a terenului.
·
Dacă fermierul refuză accesul în exploataţie a
inspectorilor APIA, cererea prin care s-a solicitat sprijinul financiar devine
neeligibilă.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava
controlează, la faţa locului, conformitatea declaraţiilor din cererile unice de
plată. Acţiunea inspectorilor APIA se desfăşoară potrivit Ordinului nr.24 din
23 ianuarie 2018 al Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, privind stabilirea modalităţii de
coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a ajutoarelor
tranzitorii care se aplică în agricultură. Potrivit APIA, Eşantionul pentru verificarea
normelor de ecocondiţionalitate, schemelor de sprijin pe suprafaţă şi celor din
în sectorul zootehnic cuprinde fermieri aleşi aleatoriu pentru controlul clasic
în teren, dar şi prin teledetecţie. Fermierii sunt obligaţi să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei, să
prezinte informaţiile şi documentele legate solicitate, dar şi să delimiteze
parcelele, la faţa locului, dacă pe cele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi
cultură. Controlul se poate face şi în lipsa fermierului, dacă scopul
pentru care a fost selectat nu impune acest lucru. Prezenţa agricultorului este
necesară atunci când acesta este ales pentru controlul de agromediu şi, de
asemenea, în vederea verificării
cerinţelor de ecocondiționalitate. În cazul în care fermierul refuză sau
restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru
efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat
sprijinul financiar devine neeligibilă. Scopul verificărilor la faţa locului
este acela de a controla condițiile în care se acordă ajutorul, stabilit în
conformitate reglementările europene privind sistemul
integrat al măsurilor de dezvoltare rurală şi ecocondiționalitatea. Este
vorba despre verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare,
suprafață și aspecte privind utilizarea şi acoperirea terenului. Verificările aferente altor obligaţii
specifice urmează a avea loc în iarnă sau în primăvara lui 2019. La nivel
naţional eşantionul conţine 73.203 de dosare selectate pentru verificare, cu
885.250 de parcele, pentru o suprafaţă de circa 2 milioane de hectare. În teren
vor fi 738 de funcţionari din cadrul serviciilor de control.