Salariaţii
Primăriei Suceava vor fi consultaţi psihiatric
·
Contract de prestări servicii de medicina muncii
este în valoare de 10.000 de lei.
Primăria şi Consiliul Local al municipiului i-ua bani
din Fondul de rezervă pentru putea plăti consultaţiile psihiatrice la care se
vor prezenta salariaţii din administraţia publică locală. Potrivit unei
hotărâri aprobate de legislativul municipal, bugetul local a fot rectificat, la
secţiunea de funcţionare, cu un total de 95.000 de lei, dintre care 10.000 de
lei vor fi disponibilizaţi cu destinaţia amintită. Astfel, încheiat va fi un
contract de prestări servicii de medicina muncii, scopul acestuia fiind acordarea de „consultaţii
psihiatrice salariaţilor municipiului Suceava”. Cu acelaşi prilej, la
solicitarea Serviciului „Protecţie civilă şi situaţii de urgenţă, sănătate şi
securitate în muncă”, diferenţa de
85.000 de lei va fi orientată înspre realizarea reviziei tehnice a centralelor
termice din imobilul din „Areni” în care funcţionează executivul municipal
sucevean. Tot prin rectificare va fi onorată şi cererea Biroului „Energetic şi
de utilităţi publice”. În consecinţă, tot din Fondul de rezervă va fi luată
suma de 19.000 de lei, aceasta fiind „necesară pentru încheierea unui contract
de management energetic”.