Violenţă în şcoli
·
Fenomenul infracţional este favorizat „şi de
proliferarea violenţei în mass media, prin prezentarea diverselor evenimente cu
impact violent”.
Criminalitatea înregistrată în şcolile sucevene şi
zona adiacentă acestora în care au fost implicaţi elevii a crescut în primul semestru
al anului şcolar în curs. Aşa relevă o informare a Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Suceava, potrivit căreia în intervalul 14 septembrie 2015 - 5
februarie 2016 au fost sesizate 20 de infracţiuni, cu una în plus faţă de
perioada similară a anului şcolar
precedent, cele mai multe fapte penale, respectiv 11, consumându-se în mediul
rural. Din totalul infracţiunilor sesizate în cel dintâi semestrul al anului
şcolar 2015-2016, 17 au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ, zonă
în care forţele de ordine, precum cele de poliţie, jandarmi şi de poliţie
locală „nu pot monitoriza şi preveni
incidentele”. În structura infracţiunilor sesizate, ponderea o deţin loviri sau
alte violenţe, 60% din total, adică 12 fapte penale, urmate de 5 infracţiuni de vătămare corporală din culpă (25%), una de
distrugere şi încă două de altă natură. Infracţiunile de lovire şi alte violenţe
sesizate au avut un caracter spontan, unele fiind produse din joacă, iar cele
de vătămare corporală din culpă s-au produs prin auto accidentări în timpul
orelor de educaţie fizică sau în pauză. Printre cauzele criminalităţii din zona
şcolilor, IPJ Suceava enumără nerespectarea regulilor de acces în incinta
acestora, dar şi lipsa unor măsuri eficiente de pază şi control. De asemenea,
fenomenul infracţional este favorizat de numărul mare de minori lăsaţi fără
supraveghere, pe fondul plecării părinţilor la muncă în străinătate, precum şi
de consumul de alcool sau substanţe halucinogene, cât „şi de proliferarea violenţei
în mass media, prin prezentarea diverselor evenimente cu impact violent”. „Pentru
asigurarea ordinii şi siguranţei în zona unităţilor de învăţământ precum şi
pentru reducerea fenomenului infracţional, subunităţile de poliţie şi-au
planificat, zilnic, agenţi care să fie prezenţi în zonele şi pe căile de
afluire şi defluire a elevilor şi cadrelor didactice”, se arată în
informarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.