Softuri pentru
urmărirea datornicilor din locuinţele Primăriei
·
Cu 13.000 de lei, autorităţile locale vor
achiziţiona un program de urmărire a încasării chiriilor şi majorărilor de
întârziere, cât şi a altuia de calculare a ratelor şi dobânzilor aferente unităţilor
ANL vândute solicitanţilor.
Primăria Suceava
va cumpăra programe informatice de calculator pentru gestionarea activităţii
compartimentului care administrează fondul locativ din administrarea
municipalităţii. Potrivit unei note de fundamentare a Biroului „Evidenţa şi
administrarea imobilelor de locuit”, acesta propune rectificarea bugetului
local şi alocarea a 13.000 de lei pentru achiziţionarea de software. Astfel,
6.000 de lei vor lua calea procurării unui program de urmărire a încasării
chiriilor şi majorărilor de întârziere datorate de ocupanţii locuinţelor
sociale, ai locuinţelor de necesitate şi din fondul locativ de stat. În
nenumărate rânduri, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au reclamat că
au mari probleme cu chiriaşii Primărie pe lângă
neachitarea chiriei, nu îşi onorează nici obligaţiile la întreţinere, în
unele cazuri acestea fiind şi de zeci de mii de lei.
Pe de altă parte, 7.000 de lei vor avea ca destinaţie achiziţionarea
unui program informatic de calculare a ratelor şi dobânzilor aferente
apartamentelor vândute conform prevederilor Legii nr. 152/1998. În acest din
urmă caz, este vorba despre locuinţele ridicate din fonduri guvernamentale prin
intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Printr-o hotărâre a Consiliului
Local de la începutul lui 2014, la mezat au fost scoase 21 de garsoniere şi apartamente
situate în cartierele Obcini şi „Priveghetorii”, titularii contractelor de
închiriere solicitând cumpărarea spaţiilor în cauză. De pe urma vânzării unităţilor
de locuit amintite, la bugetul municipiului Suceava intră sume „reprezentând încasarea
comisionului de evidenţă şi vânzare, în cuantum de 1% din valoarea de vânzarea
a locuinţelor ANL”. Tot la anunţata rectificare de buget, Direcţia Poliţiei
Locale va pierde 300.000 de lei, achiziţionarea unei autoutilitare cu 8+1
locuri şi a unui autoturism MCV fiind amânată pentru anul 2017.