31 de bolnavi,
transportaţi la ambulanţe cu ajutorul pompierilor
·
Lucrătorii ISU au intervenit la 232 de incendii,
în urma sinistrelor fiind salvate 15 persoane, bunuri în valoare de 18 milioane
lei, 39 de animale şi 78 de păsări.
Pompierii militari suceveni au avut, în trimestrul trecut,
3.020 acţiuni de intervenţii specifice, informează plt. adj. Alin Găleată,
purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”
Suceava. Potrivit bilanţul activităţii pentru perioada amintită, dintre acestea
232 au fost incendii, în urma sinistrelor fiind salvate 15 persoane, 39 de
animale şi 78 de păsări. Bunuri în valoare de 18 milioane lei nu au mai fost
făcute scrum, însă, din păcate, situaţiile
de urgenţă s-au lăsat de 7 victime, respectiv 5 decedaţi şi 2
răniţi. Pagubele se ridică la 2,74 milioane de lei, în intervalul menţionat
intervenindu-se şi la 6 arderi necontrolate de vegetaţie uscată sau de deşeuri
menajere. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al
judeţului Suceava au participat la 2.056 intervenţii SMURD, dar şi la
alte 347 de situaţii de urgenţă, cum ar fi 6 evenimente publice de amploare;
17 misiuni pirotehnice; două intervenţii pentru distrugerea zăpoarelor de gheaţă,
respectiv de derocare de stâncă; 316 monitorizări se cursuri de apă, inclusiv
la scurgeri de gaze şi accidente rutiere, unul dintre acestea din urmă cu
implicare de substanţe periculoase. În cele dintâi 3 luni ale anului 2016, în
31 de cazuri pompierii suceveni au acordat sprijin Serviciului de Ambulanţă
Suceava pentru transportul de persoane supraponderale, aceştia fiind solicitaţi
şi în vederea deblocării a 19 uşi. Lucrătorii ISU Suceava au fost autorii a 6
îndepărtări de ţurţuri de gheaţă şi de elemente de construcţii în pericol de
prăbuşire, a două transporturi de apă în situaţii de nevoie, dar au luat parte şi la 6 defrişări şi
degajări de arbori. Aceştia au făcut 83 de patrule de identificare a persoanelor
fără adăpost, au recuperat un cadavru, desfăşurând 5 misiuni de descarcerare şi 4 misiuni
de protecţie a mediului. Plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava mai precizează
că, pe lângă acţiunile de intervenţii specifice, pompierii militari suceveni au
executat 5.388 monitorizări ale unor obiective cu risc.