Biserica din Burla a ars
în plină noapte
Militarii detaşamentelor de Pompieri Rădăuţi şi
Suceava şi cei ai Gărzii de Intervenţie Siret, în colaborare cu lucrătorii
serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor Milişăuţi şi
Volovăţ, au intervenit cu 8 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru
localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la Biserica cu hramul „Sfântul
Dumitru”, din comuna Burla. La sosirea echipajelor, ardeau violent acoperişul
şi interiorul bisericii, existând pericolul de propagare la prăznicar,
clopotniţă, dar şi la două gospodării învecinate. Biserica era construită din
lemn, cu învelitoare din tablă şi pereţii izolaţi cu polistiren, ceea ce a
favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului cu rapiditate. Incendiul a fost
lichidat la ora 6:00.
Au ars acoperişul şi pereţii bisericii, pe o suprafaţă de
aproximativ 450 de metri pătraţi. Au mai ars obiecte de mobilier, tâmplărie din
PVC, obiecte bisericeşti, arhiva şi biblioteca parohiei. Flăcările au degradat
învelitoarea din tablă, instalaţia electrică, instalaţia de sonorizare,
aparatură electronică, covoare şi alte bunuri. Pentru îndepărtarea elementelor
de construcţie afectate de flăcări, în sprijinul pompierilor militari a
acţionat un buldoexcavator al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă
Burla. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al
curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat
corespunzător. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar
pompierii au salvat clădirea prăznicarului, clopotniţa şi cele două gospodării
învecinate.