Proiectele
europene pentru finanţarea agriculturii pot fi depuse on-line
Agenţia
pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) asigură depunerea on-line a
proiectelor de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, anunţă Mihai Moraru,
directorul executiv la Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor
Rurale, menţionând că acest lcuru se poate face prin intermediul paginii
oficiale de internet www.afir.info. Conform
şefului OJFIR Suceava, în vederea deschiderea sesiunii din anul 2016, AFIR a
analizat funcţionarea platformei on-line, operând ajustările necesare, pe baza
experienţei din anul anterior.
„La
această dată, sistemul on-line de primire a cererilor de finanțare pentru
proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020 este pregătit și funcţional,
astfel încât să permită derularea corectă a procesului de depunere on-line
pentru sesiune 2016”, subliniază directorul executiv sucevean.
Acesta
relevă că, în plus, înainte de deschiderea fiecărei sesiuni, AFIR va opera
actualizările și corelările sistemului on-line conform informațiilor specifice
fiecărei submăsuri. „Astfel, este necesară adaptarea sistemului imediat după
stabilirea pragurilor lunare de calitate, a fondurilor disponibile, precum și a
datelor de lansare a respectivelor sesiuni, care vor fi stabilite în cadrul
Comitetului de monitorizare pentru PNDR”, explică Mihai Moraru, director OJFIR
Suceava.
De menţionat este faptul că, la nivel naţional, în
primele sesiuni pentru primirea proiectelor, desfășurate în perioada martie-
decembrie 2015, solicitanţii de fonduri europene nerambursabile au depus
proiecte on-line pentru 10 submăsuri. Numărul cererilor pentru măsurile de
investiţii depuse pe site-ul AFIR a depăşit 3.300, valoare acestora
ridicându-se la 1,4 miliarde euro. Faţă de cele 10 submăsuri pentru care s-au
primit solicitări de finanțare on-line anul trecut, modulul actual va permite
depunerea on-line pentru încă 8 submăsuri din PNDR 2020.