De Paşte,
Poliţia „Transporturi” va controla 15 trenuri, 8
gări şi staţii CFR
·
Lucrătorii IPJ,
în colaborare cu alte structuri, vor asigura ordinea publică în preajma a peste 500 de lăcaşuri de cult în
care sunt organizate ceremonii religioase.
Venind în întâmpinarea fluxului sporit de persoane din
perioada evenimentelor religiose asociate Sărbătorilor pascale, poliţiştii
suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea ordinii şi
siguranţei publice, precum şi în vederea prevenirii şi descurajării faptelor
antisociale. De asemenea, în scopul fluidizării traficului - anunţă
Inspectoratul de Poliţe Judeţean Suceava -, efective sporite de poliţişti
rutieri vor fi prezente pe drumurile publice. În noaptea de Înviere, în teren
vor fi 247 de poliţişti din structurile de ordine publică, 53 de poliţişti
rutieri, 56 de ofiţeri şi agenţi de investigaţii criminale, precum şi echipele
de intervenţie ale Serviciului de Acţiuni Speciale. „În intervalul 29
aprilie-05 mai 2016, vor acţiona zilnic câte 277 poliţişti din structurile de
ordine publică, poliţişti rutieri, poliţişti judiciari, precum şi echipele de
intervenţie ale Serviciului de Acţiuni Speciale”, se arată într-un comunicat de
presă al IPJ, în care se reliefează că, în fiecare zi, 15 poliţişti ai
Serviciului de Poliţie Transporturi Suceava vor face controale în 15 trenuri, precum
şi în 8 gări şi staţii CFR. Totodată,
dispuse vor fi măsuri suplimentare în incinta şi în zona Aeroportului ,,Ştefan
cel Mare” Suceava. IPJ informează că, poliţiştilor li se adaugă şi alte forţe,
ordinea publică urmând a fi asigurată în preajma a peste 500 de lăcaşuri de
cult, în care sunt organizate ceremonii religioase. În perioada amintită, vor
acţiona 20 autospeciale de poliţie rutieră, inclusiv cele dotate cu aparate
radar, zilnic 46 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene,
naţionale şi europene.