30 ianuarie 2014

Sute de milioane de lei, necesarul pentru remedieri în cele 52 de puncte critice de pe apele din judeţul Suceava   
·        Revărsări de mare amploare au avut loc în 2005, 2006, 2008 şi 2010, înregistrându-se pagube de 1 miliard de lei, precum şi pierderi de vieţi omeneşti.

Sistemul de Gospodăriree a Apelor Suceava monitorizează 52 de puncte critice de pe cursurile de apă din judeţ, face cunoscut Corneliu Vornicu, directorul acestei instituţii. Potrivit lui Vornicu, acestea au fost identificate cu prilejul verificării stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, de pe râurile interioare din judeţul Suceava, acţiune care s-a desfăşurat noiembrie 2013. Directorul executiv al SGA spune că, pentru 37 dintre acestea, au fost întocmite studii de prefezabilitate şi teme de proiectare, pentru 11 sunt realizate studiile de fezabilitate, iar altele 4 au ajuns în faza de proiectul tehnic. „Lista cu punctele critice a fost înaintată la Administraţia Bazinală a Apelor cu solicitarea de a se face demersurile necesare în vederea promovării lucrărilor. Pentru anul 2014, ABA a înaintat către A.N. propuneri de finanţare integrală sau parţială de la bugetul de stat pentru 17 obiective de investiţii, dintre care 12 sunt în derulare, iar 5 sunt obiective noi”, arată şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava. Valoarea obiectivelor de investiţii în cauză este de 482,3 milioane de lei, până la finele lui 2013 fiind executate lucrări de 87,2 milioane de lei. Vornicu precizează că ABA „Siret” a mai solicitat o alocare de fonduri, cu finanţare integrală sau parţială de la bugetul de stat, pentru 4 obiective de investiţii, pentru care restul de realizat, la 31 decembrie 2013, este de 355,7 milioane de lei. În cazul investiţiilor pentru care se acordă resurse financiare din venituri proprii, pentru anul 2014 sunt propuse 16 obiective, cu o valoare de 13,417 milioane de lei. „De asemenea au fost solicitate fondurile necesare pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru 31 obiective de investiţii, care sunt puncte critice, valoarea propusă fiind de 1,49 milioane de lei. În concluzie, analizând toate propunerile înaintate de ABA< Siret> către AN , considerăm că sunt acoperite toate punctele critice de pe cursurile de apă din judeţul Suceava”, a conchis Corneliu Vornicu, director executiv al SGA Suceava. Judeţul Suceava prezintă un grad de risc ridicat în ceea ce priveşte producerea inundaţiilor. Revărsări de ape de mare amploare au avut loc, în special, în anii 2005, 2006, 2008 şi 2010, urmare a acestora înregistrându-se pagube materiale de circa 1 miliard de lei, precum şi pierderi de vieţi omeneşti. Viiturile au produs eroziuni de maluri şi avarii la construcţii hidrotehnice, un raport   privind starea critică în care acestea se află fiind prezentată în şedinţa Colegiului prefectural.