17 ianuarie 2014

Salariaţii de la Termica nu vor fi preluaţi în totalitate  de noul operator de transport al agentului termic
·        După trecerea în conservare a CET pe cărbune, schema de personal a fost modificată, mulţi dintre angajaţi „fiind prinşi pe transport şi distribuţie”.  
·        „Nu putem băga pe gât, unui viitor operator, o schemă umflată de personal”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Cel mult 130-140 de lucrători ai societăţii comerciale Termica Suceava ar putea fi preluaţi de următorul operator de transport, distribuire şi furnizare a  energiei termice în sistem centralizat.

În urma selecţiei de oferte, contra a 125.000 de lei, pentru întocmirea studiului  de oportunitate, în vederea concesionării acestui serviciu, aleasă a fost societatea comercială ATH Energ Bucureşti „Am cerut firmei care lucrează la studiul de oportunitate să ne fundamenteze acest număr de personal, să ni-l furnizeze, în aşa fel încât să întocmim caietul de sarcini”, declarat Lungu. Şeful municipalităţii crede că trebuie stabilit un număr corect, rezonabil de salariaţi, dintre cei care lucrează efectiv în activitatea de transport şi distribuire. Astfel, firmele care vor achiziţiona caietul de sarcini şi se vor înscrie la licitaţie, vor lua la cunoştinţă despre numărul obligatoriu de lucrători a fi preluat o dată cu serviciul în cauză. „Tot personalul de acolo este trecut pe transport şi distribuţie. Sigur, am făcut o informare la faţa locului, iar din ceea ce ştiu eu, circa 130-140 de persoane au atribuţii directe de transport şi distribuţie. Restul angajaţilor sunt la alte activităţi, de recuperare creanţe, fiind reîncadraţi, prin modificarea schemei şi prinşi pe transport şi distribuţie. Eu vreau să fiu corect cu salariaţii de acolo, dar nici nu putem băga pe gât, unui viitor operator, o schemă umflată de personal”, a iterat ocupantul fotoliului din Areni. Şeful municipalităţii crede că studiul de oportunitate va fi gata până la jumătatea lunii viitoare, după care va fi convocată şedinţa extraordinară a deliberativului, iar aleşii vor aproba atât această documentaţie, cât şi caietul de sarcini pentru lansarea procedurilor licitaţiei. „Consiliul Local a dat mandat Termica să exercite acest serviciu până pe 31 martie. Sper să avem o licitaţie cât mai favorabilă municipalităţii, în condiţiile în care problema producerii agentului termic este rezolvată prin intrarea în funcţiune a noii centrale a Bioenergy”, a evidenţiat Lungu, subliniind că, în cazul în care atribuirea serviciului nu se va face până pe 31 martie, Termica va asigura transportul şi distribuirea agentului termic, şi după această dată.