Primăria Suceava a trecut cu bine
la primul test al iernii
·
Primarul Lungu a făcut apel la suceveni „să mai pună mâna pe lopată”, fiindcă, la
nivelul datoriilor acumulate de populaţie, Rosal Grup „nu poate face acte de
caritate, să deszăpezească pe gratis”.
Primul episod
serios de iarnă autentică a fost trecut cu bine de autorităţile locale
sucevene, a declarat ieri, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. „Nu
au fost probleme deosebite. Însă, sigur, nu avem 300 de utilaje, să intervenim,
să deszăpezim oraşul, în 10 minute. S-a intervenit cu antiderapant pe
bulevardele principale, iar apoi şi pe străzile secundare”, sublniază
Lungu, adăugând că, n cursul zilei ieri, se arunca antiderapant pe trotuare.
Primul gospodar al oraşului recunoaşte că „mai există şi scăpări”, însă, „cu toată ruşinea” a făcut apel la
suceveni „să mai pună mâna pe lopată”.
Lungu spune că, în 2010, pe 15 ianuarie, a participat la un târg de turism din Viena, zi în care
viscolit, iar pe stradă era furnicar de vienezi, la deszăpezirea străzilor. „La
noi, lumea înjură primarul şi Primăria”, subliniază edilul-şef. Pe de altă parte, Lungu
a remarcat că mulţi dintre suceveni fac tot posibilul pentru a nu plăti taxa de
salubritate. Astfel, potrivit sesizărilor primite pe adresa Primăriei, unii
pensionari se prevalează de faptul că, pe timp de iarnă, stau la ţară, studenţii
spun că urmează cursuri la facultăţi din ţară, iar alţi suceveni găsesc scuze
prin aceea că lucrează în străinătate. De la 1 ianuarie 2014, taxa de
salubritate s-a majorat de la 3 lei la 5 lei de persoană şi lună, primarul Sucevei
sperând ca, măcar în acest mod, să mai sporească încasările din această sursă.
Datoriile populaţiei sunt deja de 2 milioane de lei, Ion Lungu opinând că operatorul Rosal Grup „nu poate
face acte de caritate, să ne deszăpezească pe gratis”.