Datoriile către Bioenergy, pentru
căldura produsă în noua centrală, au ajuns deja la 2 milioane de lei
·
„Fac un apel la populaţie să achite aceste datorii,
pentru că, altfel, riscăm să se blocheze
producerea energiei termice”, subliniază Lungu.
Cu toate că sezonul rece 2013-2014 a fost, cel
puţin până în momentul de faţă, unul bând sub aspect termic, datoriile populaţiei
către operatorul de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic au
crescut în ritm simţitor. Primarul reşedinţei de judeţ, Ion Lungu, a declarat
ieri, că Bionergy, firmă care produce agent termic de la începutul lunii
noiembrie 2013, are, deja, facturi neîncasate ăn valoare de 2 milioane de lei. „Încasările
merg foarte greu, deşi facturile au fost mai mici, în această perioadă în care
a fost mai cald afară. Ritmul a fost unul nesatisfăcător, deja înregistrându-se
facturi restante către Bioenergy, acestea ajungând la 20 de miliarde lei vechi”,
relevă ocupantul fotoliului din Areni. Lungu spune că, la finele anului 2013,
Primăria avea datorii de 5 milioane de lei către Termica, firmă care continuă
să asigure serviciul de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic
şi care încasează efectiv, prin intermediul asociaţiilor de proprietari,
facturile emise pentru consumatorii casnici. „Am dat deja 10 miliarde de
lei la Termica, dar fac un apel la populaţie să achite aceste datorii, pentru
că, altfel, riscăm să se blocheze
producerea energiei termice”, subliniază edilul-şef. Ion Lungu precizează
că mulţi suceveni felicită autorităţile pentru parteneriatul cu Bioenergy şi noua
centrală din Lunca Sucevei, „unii dintre ei spunând că, în acest an, au chiar
prea multă căldură”.
În decembrie 2013, consilierii locali suceveni au
respins majorarea tarifului pentru transportul, distribuirea şi furnizarea
agentului termic, tariful de facturare pentru luna trecută fiind de 267,62 lei
pe gigacalorie, inclusiv TVA, nivel care include şi tariful de producere de 116
lei pe gigacalorie, cel de la gardul Bioenergy. Populaţia plăteşte doar 185 de
lei pe gigacalorie, diferenţa fiind achitată din bugetul local al municipiului
Suceava.