04 ianuarie 2014

Într-un an,
Peste 11 milioane de călători cu maxi taxi 

Într-un an întreg, la adresa transportorilor în regim maxi taxi din municipiul Suceava s-au înregistrat doar 8 reclamaţii, se arată într-un raport al Comisiei pentru analizarea şi evaluarea  gradului de respectare a criteriilor de performanţă, care apreciază că „numărul de reclamaţii justificate din perioada monitorizată nu a depăşi numărul de mijloace de transport utilizate pentru prestarea serviciului”. Potrivit informării, În perioada supusă analizei, adică sfârşitul trimestrului IV al anului 2012 şi finele aceluiaşi trimestru din anul recent încheiat, cei 5 operatori în regim maxi taxi au transportat, în total, 11.365.556 de călători. Conform situaţiei întocmite de comisia condusă de viceprimarul Gavril Vîrvara, care are în componenţă încă 5 membri, atât abaterile constatate şi sancţionate, cât şi numărul accidentelor produse din vina operatorilor şi angajaţilor acestora, s-au încadrat în limitele prevăzute de regulamentul de funcţionarea al serviciului de transport complementar cu micobuze. În raport se specifică faptul că  transportatorii nu au introdus pe traseu autovehicule mai vechi decât cele utilizate la data încheierii contractului, ba mai mult, TPL a achiziţionat 2 microbuze noi, cu câte 27 de locuri fiecare, care corespund normelor actuale privind asigurarea transportului persoanelor cu handicap. Cu toate acestea, ţinându-se cont de faptul că numărul total de mijloace de transport nu trebuie să fie mai mic de 80% din necesar, la TPL se evidenţiază un deficit de microbuze pentru desfăşurarea curselor regulate. În municipiul Suceava, transportul cu microbuze este asigurat de societatea Consiliului Local, respectiv  TPL, precum şi de operatorii privaţi Trans DMV Europa, Euro Tip, Sory&Nell şi Familiy.