Bugetul pentru învăţământ
nu include influenţele din creşterea salariului minim
·
„Noi lucrăm cu materialul clientului, profesorii fiind
angajaţii Guvernului, iar de la Primărie nu pot fi acoperite respectivele
diferenţe”, a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Alocările de la centru care vor
fi prinse în bugetul local cu titlul de cheltuieli pentru salarizarea personalului
din învăţământul preuniversitar sucevean de stat sunt diminuate cu 3 milioane de
lei, a declarat primarului Sucevei, Ion Lungu. „Au venit sume mai mici la
salarizarea personalului, bugetul fiind fundamentat la realizările de anul
trecut. A sosit mai puţin cu 30 de miliarde de lei vechi, însă în ultima parte
anului se fac rectificări” , a evidenţiat Lungu. Astfel, bugetul pentru
învăţământul sucevean este în scădere cu cel din 2013, executat la 23,7
milioane de lei. Aceasta şi în condiţiile în care, în previziunile de buget pe
acesta an nu au fost prinse nici influenţele din majorarea salariului minim brut
pe ţară de la 800 la 850 de lei pe lună, dar nici creşterile salariale pentru
debutanţii din sistem. „Bugetul pe
anul trecut la cheltuieli de personal era mai mare cu 30 de miliarde de lei vechi,
faţa decât ne-a venit de la Direcţia de Finanţe. Însă, aşa se întâmplă în
fiecare an, peste tot în ţară. Pe de altă parte, noi lucrăm cu materialul
clientului, profesorii fiind angajaţii Guvernului, iar de la Primărie nu pot fi
acoperite respectivele diferenţe”, a precizat Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava, Ion Lungu, accentuând că în decembrie se va face
rectificarea cuvenită.
De precizat este faptul că,
deliberativul sucevean a aprobat, în şedinţa ordinară de pe 28 noiembrie 2013,
rectificarea bugetului local cu 4,51 de milioane de lei. Potrivit a unei adrese
a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, fondurile respective
proveneau din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, 4,33
de milioane de lei luând calea asigurării cheltuielilor de personal din
învăţământul preuniversitar sucevean, iar 172.600 de lei fiind orientate
acoperirea unor cheltuieli materiale, respectiv a celor cu bunurile şi
serviciile.