Administratorul judiciar
de la Termica plănuieşte o reorganizare, salariaţii temându-se de noi
concedieri colective
·
Disponibilizaţii din în vara lui 2013 au primit doar 60%
din salariile compensatorii cuvenite
Sindicaliştii de la Termica
Suceava, firmă de termoficare în procedură de insolvenţă, au cerut ieri, în
cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, măsuri de protecţie socială a
salariaţilor, în cazul unui eventual transfer al activităţii de transport,
distribuire şi furnizare a agentului termic către un alt operator, conform
hotărârii Consiliului Local al municipiul Suceava, de scoatere la licitaţie a
serviciului în cauză. În timpul discuţiilor, s-a evidenţiat faptul că, pentru a
putea să se înscrie la în competiţia organizată de Primăria municipiului
Suceava, Termica ar fi obligată să-şi reînnoiască, la Autoritatea Naţională
pentru Reglementarea Serviciilor Comunale, licenţa de operare şi, pe deasupra, să
implementeze un plan de reorganizare, plan care - în viziunea sindicaliştilor
de la firma din Lunca Sucevei - va atrage concedieri colective. În condiţia în
care, cu pricina a expirat încă din 24 iunie 2013, iar activitatea se
desfăşoară sub semnul provizoratului, administratorul judiciar, dar şi
conducerea societăţii au confirmat că se lucrează la un plan de reorganizare
judiciară, acesta urmând a fi prezentat sindicatului în luna februarie. „În acest moment, principala problemă cu care
se confruntă Termica este stabilirea unui plan riguros de viitor, dacă se
doreşte sau nu abordarea transportului şi a distribuţiei agentului termic, dar
e clar că, pentru a participa la licitaţie va trebui să devină în mod sigur o
societate suplă, dinamică, în stare să facă faţă concurenţei de pe piaţă.
Decizia implementării unui astfel de plan stă în mâinile administratorului
judiciar şi conducerii societăţii. Însă, indiferent cine va câştiga licitaţia
şi va gestiona distribuţia agentului termic, sunt convins ca aceasta se va face
tot cu actualii specialişti, pentru că ei sunt cei care cunosc cel mai bine
reţeaua de distribuţie”, a declarat prefectul judeţului Suceava, Florin
Sinescu. Sindicaliştii afiliaţi la BNS au reclamat acordarea drepturilor
salariale la zi, conform contractului colectiv de muncă, persoanelor
disponibilizate în vara lui 2013. Conform oficialilor participanţi al
întrunirea de ieri, până în prezent s-a achitat 60% din salariile
compensatorii, urmând ca diferenţa de circa 2 milioane lei să fie să ajungă în buzunarele foştilor salariaţi în
lunile următoare.