30 august 2013

Noile manuale vor ajunge în şcoli  doar cu o săptămână înaintea începerii anului de învăţământ
·        Contractate au fost 25 de edituri specializate, fondurile alocate fiind de circa  770.000 de lei.

Începutul lunii septembrie ar trebui să prindă judeţul Suceava cu stocul complet de manuale şcolare, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gheorghe Lazăr. În vederea constituirii necesarului, contractate au fost 25 de  edituri specializate, fondurile disponibilizate fiind de circa  770.000 de lei.  „Fondurile alocate judeţului Suceava de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în valoare de 769.000 lei, pentru achiziţionarea manualelor şcolare pentru anul şcolar 2013-2014 au fost distribuite de Inspectoratul Şcolar, pe bază de contracte, către 25 edituri specializate, astfel ca, până la sfârşitul lunii august acestea să livreze cantitatea comandată”, a arătat inspectorul general. Lazăr a evidenţiat că, deja, 10 edituri au încheiat deja livrarea, iar celelalte au furnizat, până în prezent manualele, în cantităţi cuprinse între 60% şi 80% din cele contractate, conform termenelor asumate. „În continuare, manualelor vor fi distribuite în şcoli de către depozitul judeţean de manuale, în perioada 27 august - 8 septembrie”, precizează şeful ISJ Suceava. Potrivit lui Gheorghe Lazăr, la fel ca în anii anteriori, având în vedere necesarul pe discipline, dar şi numărul de elevi şcolarizaţi, unităţile şcolare au întocmit comenzi, iar pe baza acestora din urmă, la nivel de judeţ,  au fost centralizate cantităţile solicitate, pe clase şi titluri.