·
Tariful la energia termică produsă de Bionergy, pe
biomasă, va fi de 250 de lei pe gigacalorie, la cei 116 lei la gardul centralei
adăugându-se tariful pentru transport şi distribuire, precum şi TVA.
De la începutul săptămânii
viitoare, demarează constituirea stocurilor de biomasă pentru funcţionarea, în
sezonul rece 2013-2014, a noii centrale în cogenerare de înaltă eficienţă din
Lunca Sucevei, construită de Bioenergy Suceava, subsidiară a Adrem Invest
Bucureşti. Depozitul are, potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, 6000 de metri
pătraţi, zilnic, pe platforma asfaltată urmând a fi descărcate câte 50 de
camioane de mare tonaj. „Se va trece la aprovizionarea cu
biomasă a noii centrale, în hala de
depozitare, urmând a intra 50 de camioane de gabarit mare. În măsura în care va
fi nevoie, ne vom putea extinde cu
această bază de depozitare, pentru că trebuie să avem cât mai multă biomasă în
curte, aprovizionarea pe timp de iarnă putând fi afectată de condiţiile
meteorologice”, arată Lungu.
Şeful municipalităţii precizează că
în şedinţa Consiliului Local din 29 august, va fi spus dezbaterii şi aprobării
noul tarif la energia termică livrată populaţiei. Astfel consumatorii casnici
ar urma să achite, de la 1 septembrie, 250 de lei pentru fiecare gigacalorie
produsă pe gaze naturale, în CAF, faţă de 185 de lei pe gigacalorie, în
prezent, creşterea fiind de 35%. Edilul şef informează că acest nivel va fi
păstrat şi pentru energia termică produsă de Bionergy, pe biomasă, la cei 116
lei pe gigacalorie la gardul centralei, adăugându-se tariful pentru transport
şi distribuire, precum şi TVA. „Tariful va fi plătit o sigură dată de
către populaţie, şi nu de două ori ca până acum. Populaţia plătea o dată
direct, din propriile buzunare, iar diferenţa indirect, prin Consiliul Local,
din bani publici, adică din taxe şi impozite” a evidenţiat primarul. Ion
Lungu a ţinut să precizeze că diriginţii de pe şantierul din Lunca Sucevei au
dat asigurări că noua centrală de
termoficare va fi pusă în funcţiune la termenul asumat, respectiv pe 9
noiembrie 2013. În prima decadă a luni septembrie, responsabilii din proiect
vor fi prezenţi la Suceava, pentru a prezenta un grafic concret al
execuţiei.