Câinii îngrijiţi în adăposturile
din Lunca Sucevei, hrană cât alocaţiile a 1000 de copii
·
Anual, Primăria municipiului Suceava cheltuieşte pentru
hrănirea caninelor adunate de pe străzi aproape 100.000 de euro.
·
Fiecare animal are rezervată o sumă de circa 230 de lei
pe lună, contravaloarea a 5,5 alocaţii lunare de stat pentru copii.
Primăria municipiului Suceava se pregăteşte pentru autorizarea, în
conformitate cu reglementările europene, a celor două adăposturi pentru câinii
fără stăpân de pe malul râului Suceava. Ion
Lungu, şeful administraţiei municipale, spune că, deoarece trebuie îndeplinite foarte multe condiţii, printre
care, cele legate de personal specializat şi cabinete medicale de profil, serviciul
cu pricina va fi scos la licitaţie. Întrucât Primăria nu mai poate face
angajări, concesionarea ar urma să aibă loc, contra unei redevenţe simbolice,
către o firmă sau asociaţie de protecţie a animalelor care se încadrează în prevederile
normativelor europene. „Dacă ne raportăm la normele europene, condiţiile
sunt destul de rigide. De aceea, administrarea ar trebui să fie făcută de către
oameni profesionişti, care să răspundă cerinţelor impuse Direcţia de Sănătate
Publică sau Direcţia Sanitară Veterinară, precum şi de alte autorităţi ale
statului care, se ocupă cu autorizarea acestor adăposturi pentru câini”, a declarat primul gospodar al urbei reşedinţă
de judeţ. Lungu consideră că, din punct de vedere al dimensiunii ţarcurilor,
cât şi al numărului de animale din fiecare compartiment, noul adăpost ridicat
în Lunca Sucevei este unul care face faţă rigorilor europene privind protecţia
şi bunăstarea animalelor. În primul dintre adăposturi, la această dată sunt
îngrijiţi 900 de maidanezi, în timp ce al doilea fost populat cu 400 de câini
fără stăpân, adunaţi de pe străzi în ultimele luni. Primarul susţine că, în
acesta din urmă, ar mai încăpea încă 500 de canine. Ion Lungu, şeful
administraţiei locale apreciază că, pentru totalul de 1.800 de animale care şi
vor găsi adăpost în Lunca Sucevei, necesară
este hrană în valoare de 35.000 de lei pe lună, adică de 420.000 de lei
p ean. Aceasta înseamnă că fiecare câine are rezervată sumă de circa 230 de lei
pe lună, adică în jur de 5,5 alocaţii de stat pentru copii.