·
Sprijinul anual de 1500 de
euro se acordă pe durata a 5 ani, de un singur membru al familiei, pentru
aceeaşi exploataţie agricolă.
În
urma ultimei sesiuni, aferente Măsurii 1.4.1, „Sprijinirea fermelor de
semi-subzistenţă”, 621 de agricultori din judeţul Suceava au fost selectaţi
pentru a beneficia de sprijinul financiar aferent, informează Mihai Moraru,
director executiv al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi
Pescuit Suceava. Şeful OJPDRP evidenţiază că în cazul a 586 dintre solicitanţi
au fost deja emise decizii de finanţare, în ultima săptămână înmânate către
beneficiari fiind circa 500 dintre acestea din urmă. Moraru spune că 200 de
fermieri au depus deja cererile de plata la OJPDRP Suceava. „În
perioada următoare, îi aşteptăm pe beneficiarii care nu au ridicat deciziile de
finanţare, care mai au de venit cu documente justificative, în vederea emiterii
deciziilor, cât şi pe cei care trebuie sa depună dosarele cererilor de plată
până pe 15 august”, a declarat Mihai Moraru. În judeţul Suceava, în cadrul Măsurii 1.4.1
au fost depuse un total de 1.938 de proiecte, cu o valoare contractată de 14,6
milioane de euro, la fermierii de semi-subzistenţă ajungând, efectiv, aproape 5
milioane de euro. Măsura 1.4.1. „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă”
urmăreşte creşterea volumului producţiei destinate comercializării, precum şi introducerea
de noi produse, în funcţie de cerinţele pieţei. Beneficiarii sprijinului nerambursabil
sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, care desfăşoară
activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune cuprinsă
între 2 şi 8 unităţii de dezvoltare economică. Persoanele fizice se pot
înregistra şi autoriza ca persoane fizice autorizate; titulari ai unei
întreprinderi individuale şi membri ai unei întreprinderi familiale. La
solicitarea plăţii, fermierul trebuie să demonstreze că producţia agricolă
destinată comercializării a sporit
creştere cu 20% faţă de cea iniţială şi că dimensiunea exploataţiei a crescut
cu minim 3 UDE. Prin Măsura 1.4.1 se acordă sprijin public nerambursabil de 1.500 de euro pe an şi fermă de semi-subzistenţă.
Sprijinul poate fi accesat pe durat a 5 ani, de un singur membru al familiei, pentru
aceeaşi exploataţie agricolă.