În timp ce responsabilii din
agricultură spun că se vinde cu 0,8 lei/kg ,
Samsarii iau grâul sucevenilor cu 30 de bani
kilogramul
·
Pe fondul unui an agricol bun, în judeţ ar putea lua fiinţă micro fabrici de
nutreţuri combinate
·
Din cauza tarifelor percepute, depozitele autorizate
pentru păstrarea cerealelor nu ar putea fi solicitate decât de către marii
fermieri.
Judeţul Suceava are nevoie de cel puţin o fabrică de preluare şi
prelucrare a cerealelor, declară Vasile Schipor, directorul executiv al Direcţiei
Judeţene pentru Agricultură Suceava. Responsabilul DJA spune că, pe fondul unor
producţii bune, preţul grâului este de 0,6-0,8 lei/kg, iar cel estimat al
porumbului de 0,4-0,8 lei/kg, condiţii în care cantităţile destinate
valorificării ar putea lua calea obţinerii de nutreţuri combinate. „O să
promovăm în şedinţa de comitet de analiză din această lună, o propunere de
ordonanţă de urgenţă sau de orice altă modalitate, pentru a înfiinţa, la
nivelul judeţului Suceava, a cel puţin o micro-fabrică de nutreţuri combinate,
astfel încât producţia din zonă să fie cumpărată şi să fie valorificată
eficient”, arată Schipor. Directorul executiv al DJA precizează că
există deja fermieri dispuşi să se implice într-o asemenea întreprindere, însă
programele cu finanţare europeană nu conţin măsuri care să sprijine iniţiative de acest gen. „În
prezent, prin Măsura 2.1, se asigură fonduri doar pentru modernizări, dar este
de dorit ca, măcar din 2014, când vor fi lansate noi programe de finanţare, să
promovăm o linie finanţare externă, sau una de creditare, pentru crearea de
mici FNC”, reliefează Schipor. Directorul executiv al Direcţiei
Judeţene pentru Agricultură susţine că
iniţiativa fost discutată în cadrul unei întruniri a fermierilor din nord-estul
Moldovei, prilej cu care s-a concluzionat că trebuie făcute eforturi conjugate,
în aşa fel încât măcar câte o unitate de prelucrare a cerealelor să fie
amenajată în fiecare judeţ. Micro fabricile de nutreţuri combinate ar urma să
funcţioneze pe lângă exploataţiile vegetale mari, de 400-500 de hectare, şi vor
colecta inclusiv producţia din zonele învecinate. Tot pe lângă fermele mari,
DJA autorizează depozite destinate preluării supraproducţiei, Schipor
recunoscând că, din cauza tarifelor de depozitare percepute, acestea nu ar
putea fi solicitate decât de către marii fermieri. Pe de altă parte, preluarea
direct din câmp, de către samsari, se face, conform unor surse, la circa
0,3-0,4 lei/kg, păstrarea şi valorificarea ulterioară, pe măsura consumului,
putând aduce venituri mai consistente.
„Există, însă, şi cumpărători care preiau producţia direct din
câmp, iar atunci când producătorul este strâns cu şurubul, îşi dă marfa mai
ieftin. Însă, când la dispoziţie sunt puse spaţii de depozitare, uscare şi de
recondiţionare corespunzătoare, normal că, după o perioadă, preţul obţinut de
fermieri va fi mai mare”, explică Vasile Schipor, şeful DAJ, menţionând
că, în fiecare zona importantă a judeţului Suceava va fi înfiinţat câte un
depozit de cereale.