Număr dublu de absolvenţi
înscrişi la şomaj
·
100 de absolvenţi primesc deja indemnizaţia de şomaj, în
cauză fiind cei care au terminat pe 31 mai şi nu s-au prezentat la bacalaureat.
·
Astfel, rata şomajului în judeţul Suceava este de 5,56%, în
creştere cu 0,44% faţă de luna anterioară.
La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava s-au
înregistrat 1.400 de absolvenţi, mai mult decât dublul luat în evidenţă anul
trecut, în intervalul similar, când au depus dosare 660 de tineri, informează
directorul executiv al instituţiei, Mirela Adomnicăi. „Mulţi dintre absolvenţii anului 2013
nu s-au prezentat la prima sesiune a examenului de bacalaureat sau,
prezentându-se, nu au promovat. Noi am insistat ca absolvenţii să se
înregistreze până la 29 iulie, pentru că exista riscul ca aceştia să nu
promoveze nici cea de a doua sesiune a bacalaureatului, cea din luna august,
ieşind, astfel, din intervalul de 60 de zile înăuntrul căruia puteau se înscrie
la AJOFM. Aceste insistenţe ale noastre au avut rezultat, dovadă că numărul
absolvenţilor înregistraţi este foarte mare”, a declarat Adomnicăi.
Şefa AJOFM Ş-a exprimat convingerea că, în final, „când se va trage linia”, numărul
absolvenţilor din evidenţele instituţiei va fi la nivelul celui de anul trecut,
respectiv de 3.000 de proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii. Până acum,
aproximativ 1.100 dintre înscrişi sunt absolvenţii formelor de învăţământ liceal
şi post liceal, iar 47 au studii superioare. Din totalul celor înregistraţi,
100 de absolvenţi primesc deja indemnizaţia de şomaj, în cauză fiind cei care
au absolvit la data de 31 mai şi nu s-au mai prezentat la examenul de
bacalaureat. Reamintim că pot beneficia de
indemnizaţia de şomaj absolvenţii tuturor formelor de învăţământ, însă doar dacă,
în termen de 60 de zile de la absolvire, aceştia s-au înscris în evidenţele AJOFM.
Este vorba despre cei care nu au reuşit să se încadreze în muncă, nu urmează o
altă formă de învăţământ, nu au venituri sau care realizează venituri din
activităţi autorizate, iar acestea din urmă sunt mai mici decât valoarea
indicatorului social de referinţă în vigoare. Rata şomajului în judeţul Suceava este de 5,56%, mai mare cu 0,44% faţă
de luna anterioară. Indicatorul este în creştere cu 0,95% comparativ cu aceeaşi
perioadă a anului trecut, ceea ce,
potrivit oficialilor AJOFM, un plus de 2274 de şomeri.