Nicio locuinţă dată în folosinţă din fondurile
statului
·
Toate
locuinţele terminate, cele mai multe dintre ele la sate, au fost realizate din
fonduri private, respectiv cu banii populaţiei, şi executate în regie proprie.
În luna iunie 2013, în judeţul Suceava au fost
eliberate 241 de autorizaţii de construire, cu 19,3% mai multe în raport cu
luna precedentă, însă cu 19,7% mai puţine faţă de luna iunie a anului anterior.
Potrivit datelor oferite recent publicităţii de Direcţia Judeţeană pentru
Statistică, din acest punct de vedere, Suceava se află pe prima poziţie în
Regiunea de Dezvoltare Nord Est, cu 35,4% din totalul autorizaţiilor eliberate
pentru construirea de clădiri rezidenţiale. În ordine, în clasament urmează
judeţele Iaşi(21,8%), Bacău(14,6%), Neamţ(14%), Botoşani(7,6%) şi Vaslui(6,6%).
În primele 6 luni ale lui 2013, în
judeţul Suceava au fost solicitate şi înmânate 994 de autorizaţii, cu 19,1% în
minus, comparativ cu acelaşi interval din anul 2012. Astfel, în judeţul Suceava
s-a înregistrat 6,8% din totalul al autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale
eliberate, în luna iunie 2013, la nivel naţional. Pe de
altă parte, în trimestrul întâi al acestuia an, au ajuns la finalizare 583 de
locuinţe, în scădere cu 195 faţă de trimestrul al patrulea al anului 2012, dar
în creştere cu 76 de locuinţe, comparativ cu primul trimestru al anului
anterior. Conform datelor DJS, cele mai multe locuinţe, adică 360, respectiv 66,9%,
au fost recepţionate în mediul rural. Analiza pe surse de finanţare relevă
faptul că, în trimestrul întâi al anului 2013, toate locuinţele terminate au
fost realizate din fonduri private, respectiv cu banii populaţiei, şi executate
în regie proprie.