20 august 2013
Partidul România Mare solicită primului ministru, Victor Ponta şi conducerii
Ministerului de Interne, să ia măsuri imediate pentru declararea ca persoane
non grata a tuturor reprezentanţilor unor grupări politice sau militare de tip
fascist, atât din Ungaria, cât şi din România, a făcut public Gheorghe
Acatrinei, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a formaţiunii. Liderul
sucevean al PRM crede că cei în cauză ar trebui deferiţi justiţiei, pentru
săvârşirea unor acţiuni criminale îndreptate împotriva satului şi siguranţei
naţionale. În acelaşi timp, PRM solicită
Ministerului Apărării Naţionale şi conducerii serviciilor secrete din România
să identifice bazele de instruire şi pregătire paramilitară a formaţiunilor
neo-horthyste maghiare, dar şi a celor din ţară, precum şi a depozitelor de
materiale folosite de acestea, inclusiv a tipăriturilor cu conţinut îndreptat
împotriva ţării noastre. Acatrinei precizează că PRM, ca apărător al
integrităţii naţional-statale a României, a liniştii şi siguranţei tuturor
locuitorilor ţării împotriva ameninţărilor forţelor neo-fasciste, neohorthyste
şi revizioniste cere, în cele din urmă, procurorului general al României să se
autosesizeze şi să demareze urmărirea penală împotriva celor care au aprobat,
tolerat şi susţinut astfel de acţiuni. „Ungaria sfidează Carta Europei,
urmărind distrugerea teritorială a unei ţări vecine, contestând toate
acordurile şi tratatele internaţionale care au consfinţit graniţele de stat ale
statelor europene. Partidul România Mare cere organismelor şi liderilor
europeni să ia, în regim de maximă urgenţă, măsuri ferme împotriva Ungariei,
pentru susţinerea pe care o acordă unor grupări de tip fascist, decise să
săvârşească inclusiv crime împotriva umanităţii”, declară şeful
organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei.