15 septembrie 2010

Primăria nu dă concediu fără plată medicilor care vor să lucreze în străinătate
• „Cine vrea să plece afară, asta este, iar cine vrea să rămână în ţară, trebuie să-şi facă datoria”, pune în vedere edilul şef, Ion Lungu
• Un cadru mediu medical este salarizat cu până la 800 de lei, iar un medic cel mult 1400 de lei
Municipalitatea suceveană nu va aproba concedii fără plată pentru medicii şi asistenţii medicali din subordine care şi-au exprimat intenţia de a pleca la muncă în vest. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu, şeful administraţiei locale precizând că, până acum, a înregistrat, în acest sens, de la 5 solicitări cadre medicale medii. „Foarte multe cadre medicale, mai ales medii, vor concediu fără salariu de câte un an. Nu pot să fiu de acord cu aşa ceva. Cine vrea să plece afară, asta este, iar cine vrea să rămână în ţară, trebuie să-şi facă datoria”, pune în vedere edilul şef. Dl Lungu a spus că înţelege că salariile sunt mici, însă cadrele medicale în cauză „nu ar trebui să întindă coarda, ci să-şi facă datoria”. Potrivit şefului executivului local, un cadru mediu medical este salarizat cu până la 800 de lei, iar un medic cu cel mult 1400 de lei. Personalul în cauză a fost transferat la administraţia locală potrivit unei ordonanţe de urgenţă din 2008, măsura fiind acompaniată şi de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, prin Direcţia de Sănătate Publică. Transferurile de personal, atribuţii şi fonduri a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Suceava nr.176 din 16 iulie 2009. Compartimentul înfiinţat în acest sens funcţionează în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. În prezent, această structură cuprinde 55 de cadre medicale, respectiv 10 medici şi 33 de asistenţi de medicină generală, precum şi 10 medici dentişti şi 2 asistente de stomatologie. Conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii Publice, finanţarea cheltuielilor de personal, dar şi cele cu medicamentele şi materialele sanitare necesare cabinetelor medicale şcolare, se poate face doar în baza unui contract, încheiat între Direcţia de Sănătate Publică şi Primărie.