Toţi sucevenii au apă caldă
• „Ne-am ţinut şi noi o dată de cuvânt”, relevă primarul Ion Lungu
Cu o săptămână întârziere, sucevenii din zona străzilor „Ciprian Porumbescu” şi „Mihai Viteazu”, pe care au fost înlocuite conductele de termoficare, au în sfârşit apă caldă la robinete. Reluarea serviciului s-a făcut de luni dimineaţa, astfel încât elevii şi cadrele didactice din perimetrul în cauză au putut să facă o baie ca lumea înainte de merge la deschiderea noului an şcolar. „S-a lucrat destul de bine săptămâna trecută şi am reuşit, măcar o dată, să ne ţinem de cuvânt, începând de luni şi locuitorii din zona străzii având apă caldă. Acum, practic tot oraşul beneficiază de acest serviciu, un lucru destul de dificil din punct de vedere financiar în actualele condiţii economice”, arată primul gospodar al urbei capitală de judeţ, Ion Lungu. De pe urma întârzierii cu pricina a avut de suferit circa 10% din populaţia municipiului, respectiv cea ale căror apartamente sunt branşate la punctele termice lăsate fără conducte de alimentare cu energie termică. Vina aparţine firmei ieşene Incom, care nu şi-a respectat angajamentul de a da gata lucrările pe 6 septembrie, atunci când Termica a revenit la programul regulat de furnizare a apei calde. Operaţiunea trebuia să se petreacă pe 1 septembrie, după o lună de revizie a instalaţiilor CET, reabilitarea unor porţiuni de reţelele de transport şi distribuţie, precum şi după înlocuirea magistralei de transport agent termic de peste râul Suceava, afectată de puhoaiele de la sfârşitul lui iunie. Execuţia a fost prelungită cu încă o săptămână, un la doilea pilon al podului tehnologic de utilităţi-pe lângă cel dezafectat de viitură-având nevoie de intervenţii de consolidare.