Taximetriştii, „taxaţi” pentru că nu au pornit aparatul de taxat
• Există şi taximetrişti care consideră că e mai bine să aprecieze ei înşişi contravaloarea serviciilor, relevă viceprimarul Harşovschi
În perioada august – septembrie 2010 controlorii primăriei Suceava au fost dat 8 amenzi de câte de 1.000 lei fiecare transportatorilor de persoane în regim taxi care nu au folosit aparatul de taxat. Conform ultimelor modificări legislative, din 14 septembrie, pe lângă amendă se aplică şi măsura complementară de suspendare, pe o perioadă de o lună, a autorizaţiei taxi. Aceste prevederi vizează modul de tarifare a serviciului care defavorizează clientul sau care intră sub incidenţa evaziunii fiscale la plata serviciului de transport în regim de taxi, fără eliberarea bonului client aferent. Noua măsură a fost aplicată într-un singur caz, contravenientul fiind Dorel C. Tănase, posesor al autorizaţiei taxi nr. 96/31.03.2008.
Viceprimarul Lucian Harşovchi spune că, în ciuda faptului că pe autovehiculele taxi şi în interiorul acestora există un auto-colant cu inscripţia „Cursa efectuată fără aparatul de taxat în funcţiune este gratuită”, există şi taximetrişti care consideră că e mai bine să aprecieze ei înşişi contravaloarea serviciilor. „Persoanele fizice autorizate nu plătesc impozit după cât câştigă, ci la Finanţe, în baza unei estimări făcute la începutul anului. Este clar că taximetristul nostru avea ca principal scop să înşele călătorii şi să perceapă mai mult decât era nevoie pentru o cursă. Suntem siguri că acest lucru nu este în favoarea clienţilor, pentru că mulţi dintre aceştia plătesc, în cele din urmă, suma cerută, însă fără a primi vreun bon”, precizează dl Harşovschim adăugând că taximetristul în cauză va fi exclus de la următoare sesiune de atribuire autorizaţii taxi, care va avea loc peste aproape 2 ani.