2011– „Anul Bucovinei”
Anul viitor va fi „Anul Bucovinei”, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Dl Flutur face cunoscut că este vorba despre punerea în practică a unor proiecte cu finanţare europeană, precum „Crăciun în Bucovina”, „Paşte în Bucovina”, „Pelerin în Bucovina”. „În acest an vor fi materializate mai multe proiecte de promovare a judeţului Suceava şi ţinutului Bucovinei. Va trebui să fim mai ofensivi în promovarea zonei, produselor şi serviciilor noastre. În criză este necesar să ai iniţiativă, iar scopul acesteia este aducerea de profit”, subliniază Gheorghe Flutur. Şeful executivului judeţean sucevean arată că primul dintre proiectele aprobate este „Crăciun în Bucovina”, acesta având o finanţare comunitară de 150.000 de euro. Încă din august 2009, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, informa că instituţia pe care o conduce are în pregătire o serie de proiecte care vor fi depuse înspre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), Axa privind dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Valoarea proiectelor este cuprinsă între 170.000 de lei şi 1 milion de lei, acestea vizând organizarea de acţiuni culturale în judeţul Suceava. „Pregătim un lot de mai multe proiecte pe bani europeni şi sperăm ca, din sezonul viitor, să finanţăm unele acţiuni din bani europen şi nu din bugetul Consiliului Judeţean”, reliefa atunci Gheorghe Flutur. Astfel, de finanţare europeană ar putea să se bucure proiectul de turism religios „Pelerin în Bucovina”, dar şi acţiunile „Crăciun în Bucovina”, „Paşte în Bucovina”, „Hora Bucovinei” şi Festivalul medieval „Ştefan cel Mare”.