Hidroelectrica ar putea prelua energia electrică produsă la CET Suceava
• Condiţiile unui posibil parteneriat vor fi discutate luni, la Bucureşti
Conducerea administraţiei sucevene poartă tratative cu cea Hidroelectrica în vederea încheierii unui parteneriat cu Termica, societate comercială la care unic acţionar este Consiliul Local. Primarul Ion Lungu susţine că această colaborare ar consta în preluarea de către compania amintită a energiei electrice produsă de centrala electrotermică în congenerare din Lunca Sucevei. „Hidroelectrica este interesată de un parteneriat cu Termocentrale, pe timp de vară, când este secetă, iar cursul apelor este scăzut, aceasta urmând a prelua energia electrică produsă la CET. Este un lucru important şi vrem să vedem care sunt condiţiile de intrare în parteneriat”, subliniază edilul şef, adăugând că o întrevedere în acest sens va avea loc luni, la Bucureşti. Conform dlui Lungu, CET este o centrală relativ nouă şi cu investiţii de retehnologizare, singura problemă fiind capacitatea prea mare pentru nevoile de consum ale Sucevei.
În şedinţa extraordinară de vineri a deliberativului municipal, va fi analizat un proiect de hotărâre de concesionare a CET, în vederea axării acesteia pe producţia de energie electrică. Astfel, potenţialul amator va trebui ca, în următorii 2 ani, să investească la Termica minim 10 milioane de euro. „Încercăm să salvăm actualul patrimoniu şi locurile de muncă de la Termica, şi, de ce nu?, în măsura în care se perfectează parteneriatul şi sa fac investiţii, să înfiinţăm şi altele noi”, explică primarul Ion Lungu. La această dată, exploatarea CET în cogenerare este nerentabilă, consumul de abur tehnologic căzând din cauza desfiinţării marilor capacităţi industriale. În plus, energia electrică nu are căutare în sistemul energetic naţional. De asemenea, ridicarea subvenţiei la constituirea stocurilor de combustibili şi cea la diferenţa de tarif dintre preţul de producerea şi cel de referinţă al gigacalorie este de natură să înghită toate veniturile proprii ale bugetului local. Reamintim că, la începutul anului trecut, Termica a fost scoasă la privatizare, însă la licitaţie nu s-a prezentat niciun investitor. Înstrăinarea pachetului de acţiuni urma să se facă prin metoda licitaţiei competitive de tip olandez, aceasta pornind de la preţul de 18,3 milioane de euro. Iniţial, au achiziţionat caietele de sarcini 5 firme, respectiv Electrica Bio Heat Bucureşti, Unicom Top Energy Bucureşti, Dori Iaşi, E-on România şi Global Internaţional Bucureşti.