Posibile penalizări de 10% pentru constructorii ISPA
• „Eu v-aş recomanda să nu vă jucaţi cu focul. Vă spun la modul cel mai sincer că o să fac tot ce pot să vă blocăm de la finanţare până în momentul în care străzile vor fi reparate”, le-a spus primarul Lungu firmelor constructoare
Primarul Ion Lungu a lansat un nou avertisment la adresa firmelor TMUCB şi Pfeifer, care reabilitează reţelele de apă şi pe cele de canalizare din municipiul Suceava, în cadrul Programului ISPA. Primul gospodar al urbei reşedinţă constată că, în urma repetatelor atenţionări privind readucerea la starea iniţială a străzilor supuse intervenţiilor, în teren „nu se întâmplă mai nimic”. Dl Lungu a dat ca exemplu carosabilul fisurat, degradat s-au prăbuşit, capacele de canal distruse, refacerile necorespunzătoare, tasările neuniforme şi trotuarele nereparate de pe străzile „Petru Rareş”, „Armenească”, „Victoriei”, „Aurel Vlaicu”, „Dragoş Vodă”, „Gheorghe Doja”, „Cuza Vodă”, „Grigore, Antipa”, „Mărăşeşti”, „Traian Vuia”, „Ilie Ilaşcu”, „Zamcei”, Aleea Saturn”, „Ştefăniţă Vodă”, „Luca Arbore”, „Petru Muşat”, „Prieteniei”, „Cernăuţi”, „Alexandru cel Bun”, „Slt Tuturică” şi „Mihai Eminescu”. Încă din urmă cu o săptămână, ocupantul fotoliului din Areni îşi exprima insatisfacţia faţă de ritmul refacerilor, menţionând că, în loc să scadă, numărul arterelor cu probleme s-a dublat, crescând de la 11 la 22. Dl Lungu a solicitat încheierea intervenţiilor încă în din cursul acestei luni, întrucât vine anotimpul rece şi nu mai pot fi turnate betonul şi asfaltul. „Eu v-aş recomanda să nu vă jucaţi cu focul. Vă spun la modul cel mai sincer că o să fac tot ce pot să vă blocăm de la finanţare până la momentul în care aceste străzi vor fi reparate. Vremea este imprevizibilă, nu ştim când vine sezonul rece şi, numaidecât, străzile respective trebuie refăcute în cursul acestei luni. V-am păsuit, am dat dovadă de înţelegere, dar nu se mai poate”, s-a adresat constructorilor primarul Ion Lungu la comandamentul de ieri de la sediul primăriei. Pe de altă parte, reprezentantul consultantului, firma Eptisa, a reliefat că aplicarea unei penalităţi de 10% la valoarea contractată a lucrărilor respective reprezintă sume destul de consistente. „Zece la sută din contractele respective sunt bani mulţi şi dacă firmele îşi pot permite să se joace cu acestea, este o dovadă de neseriozitate. Însă, acesta este un mijloc prin care noi îi putem obliga să termine lucrările în termen”, a reliefat oficialul companiei de consultanţă.