Primăria Suceava are bani suficienţi pentru profesori
• Drepturile salariale ale cadrelor didactice sunt asigurate până la finele anului
Cadrele didactice preniversitare sucevene îşi vor primi drepturile salariale până la sfârşitul anului 2010, dă asigurări şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Acest lucru este posibil ca urmare a recentei rectificări bugetare, în urma regularizărilor pentru trimestrul al IV-lea al anului suplimentul financiar fiind de 558.000 de lei. „Partea bună a rectificativului, cu toate minusurile şi plusurile acestuia, este că, în final, regularizarea între trimestrele III şi IV, vine cu un plus de 558.000 de lei, fonduri repartizate pentru ultimele 3 luni ale anului, învăţământului preşcolar, primar şi gimnazial. Cu această sumă, banii pentru şcoli vor ajunge până la sfârşitul lui 2010”, a declarat primarul Ion Lungu. Printr-o adresă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, primăriei municipiului Suceava i s-a comunicat, în urma rectificării bugetului de stat pe anul 2010, potrivit OUG nr. 18, o suplimentare de 558.000 de lei a cheltuielilor cu sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale din învăţământ. Astfel, pe total 2010, cheltuielile de personal din municipiul Suceava se ridică la 60,48 milioane lei, dintre care 8,25 milioane lei pentru învăţământul preşcolar, 17,03 milioane lei pentru învăţământul primar şi 35,19 milioane lei pentru gimnaziu. În luna mai, înaintea primei rectificări bugetare din acest an, şeful executivului local, Ion Lungu, declara că primăria se afla la zi cu plăţile personalului din învăţământ şi că deficitul de până la finele anului va putea fi apreciat doar o dată cu rectificativul de la Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului. La acea dată, edilul şef Ion Lungu critica finanţarea „per capita” a învăţământului, relevând că şcolile cu multe cadre didactice sunt puse într-o poziţie financiară defavorabilă faţă de grădiniţele cu educatori puţini, dar cu preşcolari din abundenţă.