Tertipuri la plata taxei de salubritate
• Primarul Ion Lungu a cerut asociaţiilor să nu mai dea curs solicitărilor de suspendare de la plata acestei obligaţii
Autorităţile sucevene vor amenda Hotărârea de Consiliul Local prin care a fost instituită taxa unică de salubritate. Decizia are în vedere lărgirea plajei de contribuabili şi survine unei constatări potrivit căreia mulţi sucevene apelează la diverse tertipuri pentru a se sustrage de la plata acestei contrbuţii. La întâlnirea de ieri cu preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari, primarul Ion Lungu a dat ca exemplu pe muncitorii care lucrează în străinătate, edilul şef punând în vedere că taxa în cauză este obligatorie şi pentru apartamentele lăsate nelocuite. Ocupantul fotoliului din Areni, evidenţiază că, chiar dacă nu produc gunoi menajer, respectivii proprietari au obligaţia de a contribui financiar la întreţinerea spaţiilor verzi şi la efectuarea curăţeniei din faţa şi din jurul blocului în care locuiesc. Ion Lungu le-a cerut diriguitorilor asociaţiilor de proprietari să facă un inventar al „stranierilor”, aceştia urmând a fi înştiinţaţi în scris asupra obligaţiei pe care o au. La fel, preşedinţii şi administratorii acestor structuri au fost atenţionaţi să nu mai dea suspendări la plată pentru copiii plecaţi temporar în vacanţă, cât şi orăşenilor care, în concediu sau în şomaj, se mută, pentru o perioadă, la ţară. Ion Lungu a ţinut să menţioneze că există destul de mulţi suceveni cu scutire de la plată, precum persoanele cu handicap, veteranii sau beneficiarii altor legi speciale, noile completări ale HCL respective neafectând facilităţile acestora. „Suntem în evidenţă cu plăţi foarte mici la plata pentru taxa de salubritate menajeră, pentru că se apelează la tot felul de tertipuri. Rugăm asociaţiile să nu mai dea adeverinţe de scutire de la această obligaţie, în caz contrar nu vom mai avea cu ce face lucrările necesare”, a accentuat Ion Lungu. Taxa de salubritate a fost stabilită la nivelul de 2,5 de lei de persoană per lună, iar în cazul agenţilor economic, aceasta este de 5 lei pe salariat şi lună. La mijlocul acestui an, reprezentanţii administraţiei locale dădeau asigurări că această contribuţie nu va creşte. Recent, oficialii municipali şi-au schimbat optica, punând totul în cârca slabei colectări a taxei, dar şi a cheltuielilor de milioane de euro cu transportarea deşeurilor menajere pe rampa de la Botoşani. Primul gospodar al oraşului, Ion Lungu, a spus că majorarea va fi una suportabilă şi că demersul este unul obligatoriu în condiţiile în care statul a redus cu o cincime fondurile locate pentru bunuri şi servicii. Municipiul Suceava are printre cele mai mici taxe de salubritate din ţară, obligaţia fiind la jumătatea celei din Botoşani şi Vaslui.