Printr-o decizie de ieri,
CET pe huilă va fi scoasă la mezat
• Aceasta doar dacă la Suceava va veni un investitor care să construiască o centrală nouă pe biomasă sau gaze naturale
• Între municipalitate şi Termica există un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Suceava, nerezolvarea acestuia putând sta în calea viitorului parteneriat
Consilieri municipali, au aprobat, în şedinţa extraordinară de ieri, concesionarea unor active ale CET, în vederea realizării, prin atragerea capitalului privat, a unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, dimensionată la necesarul de energie termică din municipiul Suceava. Autorităţile sucevene se aşteaptă la un investitor care să ridice o centrală pe biomasă sau pe gaze naturale, primăria urmând apune la dispoziţie terenul şi reţelele de transport şi distribuţie a agentului termic. În baza aceluiaşi proiect de hotărâre, consilierii municipali au votat şi concesionarea, în scopul retehnologizării, a centralei electrice de termoficare(CET). În prima situaţie, Strategia de dezvoltare şi termoficare din luna mai, anul acesta, prevede ca Termica să menţină, în concesiune, timp de un an, activitatea de producere, furnizare, transport şi distribuţie desfăşurată de virtuala nouă centrală termică. Dacă aceasta din urmă va ajunge în stadiu de materializare şi îşi va dovedi eficienţa, serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat va fi concesionat către investitorul în cauză. O dată acest obiectiv atins, actuala Centrală Electrică de Termoficare(CET) pe huilă fi scoasă la concesionare, aceasta urmând a fi modernizată şi menţinută în funcţiune în condiţiile impuse de legislaţia privind protecţia muncii. Scopul demersului constă în păstrarea locurilor de muncă şi crearea a unora noi, dar şi în încasarea de redevenţe, taxe şi impozite la bugetul local al municipiul Suceava. În vederea realizării dezideratelor amintite, ieri, aleşii locali au aprobat şi asocierea între municipiul Suceava şi societatea comercială Termica. Precizăm că pachetul de acţiuni deţinut de Consiliul Local la Termica a fost scos la licitaţie cu strigare în 10 aprilie 2009, însă la aceasta nu s-a prezentat niciun ofertant. Procedura s-a repetat pe 21 mai, dată la care, de asemenea, nu s-a reuşit atragerea vreunui investitor. Potenţialul proprietar al firmei de termoficare ar fi trebuit să scoată din buzunar 18,3 milioane de euro contravaloarea pachetului de acţiuni, aproximativ 12 milioane de euro pentru plata datoriilor Termica, precum şi 35 de milioane de euro pentru investiţii de mediu
• Primăria şi Termica îşi revendică reciproc terenul şi clădirile din Lunca Sucevei
Între primăria municipiului Suceava şi Termica există un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Suceava, conform asocierii de ieri, cele două părţi obligându-se la respectarea hotărârii judecătoreşti care se va pronunţa în Dosarul cu nr. 3869/86/2010. Este o vorba despre o acţiune în constatare a dreptului de proprietate asupra terenului şi construcţiilor aferente CET, înaintată de municipalitate În septembrie 2009, aleşii municipali au decis, printr-o hotărâre, că la data înfiinţării Termica, în 2002, municipiul Suceava, în calitate de acţionar unic, nu a adus ca aport în natură, la capitalul social, şi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 155,4 hectare şi, în consecinţă, aceasta din urmă îi revine de drept. Se pare că cei care s-au perindat pe la conducerea Termica nu au aceeaşi părere, după constituirea societăţii aceştia făcând numeroase demersuri administrative şi judiciare, pretinzând că firma de termoficare este titulara dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor amintite, încercând să-şi înscrie acest drept în cartea funciară. Demersul a fost respins de Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava şi, mai apoi, în mod irevocabil, de instanţele de judecată. Organele judecătoreşti au reţinut faptul că simpla înscriere a imobilelor în bilanţurile contabile nu poate însemna constituire a dreptului de proprietate asupra acestora. Societatea comercială Termica, având ca unic acţionar municipalitatea suceveană, a fost înfiinţată prin HCL nr.64/2002, ca urmare a reorganizării Termoelectrica şi trecerii Centralei Electrice de Termoficare(CET) în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local. Capitalul social al firmei a fost, la data înfiinţării, de 1.742.800 milioane lei vechi, fiind împărţit în 1.742.800 de acţiuni nominative, fiecare dintre ele cu o valoare de 1.000.000 de lei vechi.