12 mai 2010


Zeci de mii de suceveni ar putea fi afectaţi de tăierea prestaţiilor sociale
Judeţul Suceava este plasat printre primele pe ţară la numărul de beneficiari, dar şi la valoarea diferitor indemnizaţii şi ajutoare acordate pe pentru protecţia socială a populaţiei. Potrivit unei situaţii de la finele anului trecut, prin Agenţia pentru Prestaţii Sociale Suceava se derulează 260.000 de prestaţii sociale.
Întrucât precizările de până acum sunt neclare, în urma măsurile luate după negocierile purtate FNI, se pare că nu vor avea de suferit beneficiarii celor circa 150.000 de alocaţii de stat pentru copii şi aproximativ a 38.000 de drepturi pentru persoane cu handicap. Afectate vor fi, însă, aproape cu siguranţă, în medie anuală cele aproximativ 37.000 de alocaţii complementare, 6500 de alocaţii de susţinere, 1.100 de alocaţii de plasament, 5.600 de indemnizaţii pentru creşterea copilului, mai mult de 300 de stimulente pentru creşterea copilului, circa 200 de indemnizaţi şi ajutoare potrivit art. 12, din Legea nr. 448, 600 de alocaţii pentru nou născuţi, 1.400 de ajutoare financiare la constituirea familiei, 150 de indemnizaţii lunare pentru hrană şi 1.300 de trusouri pentru nou născuţi. Valoarea medie a prestaţiilor sociale achitate în judeţ poate fi apreciată la 23 de milioane le pe lună, cele mai mari sume fiind orientate înspre alocaţiile de stat pentru copii, drepturile persoanelor cu handicap şi indemnizaţiile de creştere a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu