Cererile fără penalizări pentru subvenţia europeană de 81 de euro mai pot fi depuse doar luni
· Începând cu 18 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere
Luni este ultima zi în care fermierii suceveni care intenţionează să solicite sprijinul pe suprafaţă mai pot depune cererilor de plată în acest sens, informează conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA). „Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, până la data de 17 mai 2010, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 18 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs”, declară Angela Coroleucă, director coordonator al APIA Suceava. Campania de primire a cererilor de plată pentru măsurile de sprijin pe suprafaţă a fost lansată la 1 martie 2010, iar potrivit datelor centralizate anii trecuţi la nivelul centrului judeţean Suceava al instituţiei, dosare sunt aşteptate de la peste 56.000 de agricultori suceveni. În 2010, pentru plata unică pe suprafaţă România beneficiază de o alocaţie financiară de 729,8 milioane de euro, ceea ce reprezintă circa 81 de euro pe fiecare hectar solicitat la plată.Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu