04 mai 2010


Asociaţiile de proprietari simulează implicarea în campania de curăţenie
· Doar jumătate din cele 114 asociaţii din reşedinţa de judeţ au pus umărul la îmbunătăţirea aspectului zonei de competenţă
Primarul Ion Lungu le-a reproşat şefilor de asociaţii de proprietari ieri, în cadrul unei şedinţe de la sediul executivului, lipsa de preocupare pentru ameliorarea imaginii urbanistice şi curăţeniei în zonele pe care le administrează. Edilul şef a remarcat că doar în jur de jumătate din numărul total al celor 114 asociaţii de proprietari au luat în serios campania „Toţi pentru curăţenia oraşului”, restul doar simulând participarea la competiţia cu premii lansată de administraţia municipală. „Din păcate, multe dintre asociaţii au mimat că se implică. Din 114 asociaţii de proprietari, doar circa 50 au făcut cu adevărat ceva. Ne aşteptam la mai mult, pentru că, aşa cum a mai spus şi altă dată, datoria primăriei, a noastră, este facem curăţenie, iar a asociaţiilor să o întreţină”, a reliefat primul gospodar al oraşului. Conducerea Primăriei vrea să stimuleze asociaţiile de proprietari care au intrat în campania de curăţenie de primăvară. În acest sens, la fel ca şi anul trecut, municipalitatea organizează un concurs, cele mai merituoase asociaţii urmând a fi răsplătite cu premii în bani. Astfel, administrativul local pune la bătaie 50.000 de lei, prima clasată urmând a primi 20.000 de lei, cea de doua-15.000 de lei, iar a treia-10.000 de lei. De asemenea, se acordă şi o menţiune în sumă de 5000 de lei. „Primăria pune la bătaie 500 de milioane de lei vechi, dar pentru oamenii care se implică. Comisiile specil constituite vor face evaluările, la final se va face clasamentul cu asociaţiile care s-au remarcat mai mult, iar în luna iunie vom da aceşti bani”, a declarat primul gospodar al urbei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu