19 mai 2010


Şase blocuri sucevene tăiate de la reabilitarea termică la ministerul condus de Udrea
Guvernul nu va mai susţine reabilitarea termică a blocurilor ale căror costuri unitare se ridică la mai mult de 3500 de euro pe apartament. Primarul Ion Lungu spune că este vorba despre o decizie internă luată recent la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, minister condus de colega sa de partid, motiv pentru care de pe lista de 19 imobile de locuit în comun înaintată de la Suceava au fost tăiate 6 dintre acestea. „Avem o veste mai puţin bună legată de reabilitarea termică a blocurilor. Din păcate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a luat o decizie internă prin care apartamentele care au indicatorii tehnico-economici de peste 3500 de euro nu vor mai intra în reabilitare. Ca atare, din cele 19 blocuri de la Suceava au mai rămas 13, cu 284 de apartamente”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Edilul şef spune că, pentru a „forţa” o reintroducere pe listă, indicatorii de la cele 6 blocuri excluse vor fi reanalizaţi în vederea încadrării în suma limită impusă de la centru. În 2009, în cadrul programului naţional de anvelopare termică au fost recepţionate celor 16 blocuri. Lucrările includ izolarea pereţilor exteriori, termo-izolarea terasei şi planşeului de la subsol, precum şi înlocuirea tâmplăriei. Programul de anveloare termică este finaţat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de către beneficiari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu