12 mai 2010


La Bucureşti,
Primarul Lungu s-a pus în calea măririi preţului de referinţă la energie termică
· Graţie intervenţiei, majorarea va fi doar de 10%, Termica obţinând facilităţi la furnizarea energiei electrice în sistemul naţional
· De sprijin financiar la încălzire vor avea parte doar pensionarii, şomerii şi persoanele cu handicap, autorităţile locale putând ajuta persoanele deosebit de defavorizate social
Suceava va avea apă caldă şi căldură cel puţin până la anul. Aşa asigură primarul Ion Lungu după discuţiile pe care ieri, împreună cu directorul general al Termica, le-a avut la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei(ANRE).
Edilul şef spune că, în urma tratativelor, CET din Lunca Sucevei va funcţiona doar cu unul dintre cele două grupuri, avantajele fiind atât de partea Termica, dar şi a executivului local. Aceasta graţie facilităţilor oferite de Ordinul ANRE nr. 4 din 2010 la cogenerarea de înaltă calitate şi în virtutea cărora gigacaloria livrată la gardul unităţii va fi de 81 de lei, la care se adaugă 140 de lei reprezentând contravaloarea transportului şi distribuţiei pe raza urbei. Ţinând cont că preţul de referinţă al gigacaloriei este de 178 de lei, municipalitatea va trebuie să vină de la bugetul local cu contribuţie de doar 50 de lei de fiecare gigacaloriei.
Dl Lungu arată că, la întrevederea din Capitală, spre deosebire de ceilalţi colegi din ţară, s-a împotrivit majorării tarifului de referinţă la energia termică livrată de societăţile de termoficare. Totuşi, până la final, s-a decis o creştere de doar 10%, Ion Lungu motivând că una superioară acestui procentaj ar avea ca urmare pierderea consumatorilor din sistemul centralizat. În ceea ce priveşte anularea subvenţiilor, s-a decis acordarea de sprijin financiar la încălzire doar pentru pensionari, şomeri şi persoane cu handicap, urmând ca autorităţile locale să hotărască asupra oportunităţii ajutorării punctuale a unor categorii de persoane deosebit de defavorizate social. Şeful executivului local, Ion Lungu, a promis sucevenilor cu probleme că vor beneficia de sprijinul primăriei, făcând apel la locuitorii urbei să nu se deconecteze de la sistemul centralizat de termoficare. Aceasta şi în perspectiva discutării, pe 27 mai, în deliberativul municipal, a strategiei de termificare a Sucevei. Potrivit acesteia din urmă, în sezonul rece 2011-2012 sau cel mai târziu din cel următor, încălzirea Sucevei se va face printr-o centrală construită prin parteneriat public-privat, eventual o alta realizată prin atragerea capitalului privat. Primarul Ion Lungu îşi exprimă solidaritatea financiară cu Termica, aprovizionarea cu combustibili urmând a demara încă din iunie-iulie, luni în care aceştia sunt mai ieftini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu